Elevii intră vineri în vacanța de Paști

Joi, 6 aprilie, este ultima zi de cursuri din modulul 4. Elevii intră în vacanța de Paști, care va dura până în data de 18 aprilie. Vacanța de Paști cuprinde ambele sărbători pascale – atât cele catolice, cât și cele ortodoxe, aflate la o săptămână distanță una de alta. Miercuri, 19 aprilie, va fi prima zi de cursuri din modulul 5 al acestui an școlar, care se va încheia în 16 iunie, atunci când elevii vor intra…

Mai mult...

Cadastrarea prin fonduri europene, în dezbatere la Prefectura Sălaj

Reprezentanții Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI), ai 21 de primării sălăjene și ai prestatorilor de servicii topografice au fost reuniți de conducerea Instituţiei Prefectului Sălaj pentru a discuta modul în care se derulează cadastrarea gratuită a proprietăților în cadrul proiectului cu finanțare obținută prin POR 2014-2020. Sergiu Panie, Directorul OCPI Sălaj, a precizat în cadrul întâlnirii că se înregistrează unele întârzieri în derularea proiectului, însă acestea au fost asumate de către firmele prestatoare şi nu…

Mai mult...

Copii talentați de la Liceul de Artă ”Ioan Sima” transformă într-o lume de basm noua Pediatrie din Zalău

Într-o perioadă în care Ambulatoriul de Pediatrie este intens vizitat de micii pacienți sălăjeni și părinții lor, lumea medicală în care pășesc spre a-și recăpăta sănătatea devine una cu și din poveștile copilăriei. Spațiile pe care conducerea Spitalului Județean de Urgență le pregătesc pentru cei mici devin o carte de povești, prin munca din ultimele zile ale elevilor și profesorilor coordonatori ai Liceului de Artă ”Ioan Sima din Zalău”. Grație talentului și muncii elevilor, dar și a…

Mai mult...

Sala de sport din Vârșolț, inaugurată de ministrul Cseke Attila

După aproape cinci ani de așteptări, comunitatea din Vârșolț, în special copiii care frecventează cursurile Școlii Gimnaziale Nr. 1, se bucură acum de o sală de sport nou-nouță, la standarde moderne. Inaugurarea obiectivului a avut loc vineri, 13 ianuarie, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a parlamentarilor UDMR Sălaj, Sereș Deneș și Irina Kovacs, a deputatului PNL Liviu Balint, a vicepreședintelui Consiliului Județean Sălaj Robert Szilagyi, a primarilor UDMR din Sălaj și a reprezentanților comunității locale. Finalizarea…

Mai mult...

GYM Aquarel Zalău, cel mai nou serviciu pentru sănătate. O echipă de profesioniști te așteaptă!

V-ați gândit vreodată că va exista în Zalău un loc în care să poți face sport adaptat nevoilor organismului, după care să te poți relaxa la spa și apoi să iei masa într-un restaurant ultra-modern sau chiar la pachet? Ordinea serviciilor poate fi și inversă, că avem libertatea de a ne alege fiecare prioritățile, nu? Ei bine, de vineri, 6 ianuarie, acest loc vă așteaptă mai complet, mai plin de viață, mai ofertant. Este Aquarel Zalău! Și…

Mai mult...

1 Decembrie, sărbătorit în Sălaj. Programul manifestărilor din Zalău, Jibou, Șimleu și Cehu

Ziua Naţională a României va fi marcată prin manifestări publice în toate orașele sălăjene, după cum a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, subprefectul Florin Florian, alături de comandantul Garnizoanei Zalău – locotenent colonelul Florin Mazere şi şeful Biroului Rutier Zalău – comisar Bogdan Oltean. Evenimentele vor debuta miercuri, 30 noiembrie, de la ora 12:30, în orașul Jibou – str. 1 Mai, Catedrala Ortodoxă şi vor continua joi, 1 decembrie, în Municipiul Zalău și în orașele…

Mai mult...

Sălaj: Vaccinul antigripal a ajuns la medicii de familie. Aproximativ 100 de sălăjeni s-au imunizat deja

Aproape 12 mii de doze de vaccin antigripal au ajuns, zilele trecute, la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sălaj. Miercuri, 21 septembrie, au fost deja repartizate medicilor de familie peste 10 mii de doze, iar aproape 100 de persoane s-au imunizat deja împotriva gripei sezoniere. Potrivit directorului DSP Sălaj, Ligia Marincaș, Ministerul Sănătății a repartizat acum pentru județul nostru 11.970 de doze de vaccin antigripal, urmând ca în perioada următoare să fie livrate și restul dozelor necesare.…

Mai mult...

Bădăcin: Ultimii elevi, după 85 de ani. Din școală în paragină, în Casa Culturală Ioan și Clara Maniu

Preotul Cristian Borz a cerut retrocedarea proprietății donată în anul 1933 de Iuliu Maniu Parohiei Greco Catolice și speră să salveze clădirea și să deschidă Casă Culturală Ultimii patru elevi ai școlii din Bădăcin, a cărei temelie a fost pusă de Iuliu Maniu la fix 100 de ani de la nașterea tatălui său, în anul 1933, s-au mutat la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Pericei. Prin urmare, școala s-a închis începând cu septembrie 2022, iar clădirea a…

Mai mult...

După contestații, încă cinci elevi au luat BAC-ul

Rezultatele sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, după contestații, arată că încă cinci elevi au reușit să obțină note de promovare. Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, la finalul bacalaureatului de toamnă sunt declarați promovați 136 de candidați din totalul de 369 prezenți. Din cei 136 de candidați promovați, 94 provin din promoția 2022, iar 42 de candidați din promoții anterioare. ”În județul Sălaj, rata cumulată de promovare a crescut, după contestații, de la 35,5%…

Mai mult...

Casa de Pensii Sălaj distribuie biletele de tratament din Seria 13

Pensionarii și asigurații sistemului public de pensii care au depus cereri pentru acordarea biletelor de tratament sunt anunțați că își pot ridica biletele pentru Seria 13 până luni, 5 septembrie. Sunt disponibile 102 bilete de tratament pentru sejurul care începe în 15, respectiv 18 septembrie. Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate 102 bilete de tratament în următoarele stațiuni:   1 Mai 42 de bilete, Bizuşa 7 bilete, Covasna 5 bilete, Băile Felix 9 bilete,…

Mai mult...

Peste 7 milioane de lei de la Consiliul Județean pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă

Consilierii județeni au aprobat la finele săptămânii trecute calendarul de pregătire și întreținere a drumurilor județene pentru desfăşurarea în bune condiţii a traficului rutier în perioada de iarnă. De asemenea, au fost aprobate sumele care vor fi alocate pentru lucrări, în funcție de catogoriile de viabilitate a drumurilor. Și anul acesta vor fi încheiate protocoale cu primăriile, iar drumurile cuprinse în proiecte de modernizare vor fi întreținute de constructori. Suma totală alocată pentru lucrări pe drumurile județene…

Mai mult...

Începe noul an școlar. Toamna, numărăm și noutățile din învățământ, nu doar bobocii

Peste o săptămână, preșcolarii și elevii celor 327 de unități de învățământ sălăjene din rețeaua școlară a anului 2022-2023 vor reînsufleți sălile de clasă. Cursurile noului an școlar debutează la 5 septembrie și va fi un an școlar atipic atât pentru elevi, cât și pentru profesori: module în loc de trimestre sau semestre cum au fost până acum, teze ioc, perioade de vacanță noi. În acest an, s-au decis o serie de premiere în învățământul românesc. Noutățile…

Mai mult...

Transportul elevilor, o mare problemă în Sălaj

Microbuzele școlare sunt neîncăpătoare, puține și foarte învechite. Parcul auto al școlilor și primăriilor sălăjene prin care se asigură transportul elevilor la cursuri cuprinde un total de 99 de microbuze, majoritatea foarte vechi, după cum a declarat inspectorul școlar general, Vasile Bulgărean. Dintre cele 99 de autovehicule, doar 94 sunt funcționale, 60 dintre ele fiind înmatriculate de unitățile de învățământ și 34 de către primării. Însă, ar trebui schimbate aproape toate dacă ne raportăm la numărul microbuzelor…

Mai mult...

Cum sunt încurajați românii să recicleze: 50 de bani în plus pentru ambalaj; returnare fără bon fiscal

Fiecare cumpărător va plăti 50 de bani în plus pentru oricare ambalaj de sticlă, metal sau plastic al băuturilor și va primi banii înapoi la returnarea ambalajelor. Sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi intră în vigoare din luna octombrie, după ce Guvernul a aprobat săptămâna trecută ordonanța care stabilește termenul de intrare în funcțiune a acestui sistem. Executivul a aprobat și administratorul unic la nivel național, respectiv ReturRO, o asociație din care fac parte reprezentanții producătorilor,…

Mai mult...

Accident cu două victime la Tihău

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, o femeie a ajuns la UPU Zalău după ce a fost rănită într-un accident la Tihău. Autoturismul în care se afla ca pasager a intrat într-un cap de pod. Potrivit ISU Sălaj, ”la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, care anunța faptul că s-a produs un eveniment rutier, pe raza localității Tihău, în care a fost implicat un singur autoturism care…

Mai mult...

Tânăr din Boghiș, accidentat la intrare în Crasna. Avea o alcoolemie de 0,72 mg/l de alcool în aerul expirat

Un tânăr de 25 de ani din Boghiș, băut și fără drept de a conduce, s-a izbit, joi dimineața, de un cap de pod la intrare în Crasna dinspre Vârșolț. Tânărul a suferit leziuni ușoare dar a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, accidentul a avut loc în jurul orei 9.00, polițiștii polițiștii fiind sesizați să intervină la accidentul de circulație soldat cu victime.…

Mai mult...

Aproape 200 de metri cubi de material lemnos confiscat și amenzi de zeci de mii de lei aplicate de polițiștii sălăjeni

Polițiștii Biroului Silvic din cadrul Inspectoratului de Poliție (IPJ) Sălaj au prins, în Someș Odorhei, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un bărbat de 61 de ani din Zalău. Omul nu avea documente pentru lemnele din mașină și a primit o amendă de două mii de lei, dar i-a fost confiscată și ”marfa”. Pentru că polițiștii, alături de consilierii Gărzii Forestiere Sălaj, au extins cercetările, au aflat că lemnele proveneau din afara fondului forestier național,…

Mai mult...

”Guruslău 2022”, evenimentul verii în Sălaj

Duminică, 7 august, aproximativ două mii de oameni au pășit pe drumul care duce la Monumentul de la Guruslău pentru a participa, pe „Dealul lui Mihai Viteazul”, la evenimentul dedicat împlinirii a 421 de ani de la ultima mare bătălie a voievodului, în care forțele unite ale lui Mihai Viteazul și ale generalului Basta au învins armata condusă de Sigismund Báthory. Manifestarea a debutat cu un ceremonial militar, primirea subprefectului Florin Florian, însoțit de comandantul Regimentului 69…

Mai mult...

De vineri, trafic rutier închis pe strada Unirii

Începând de vineri, strada Unirii se închide traficului rutier, pentru lucrările de modernizare aflate în derulare. Anunțul a fost făcut de Primăria Zalău care va anunța și traseul stabilit după ce va găsi varianta optimă alături de toți factorii implicați. Pe Unirii, va începe șantierul firmei contractate de Compania de Apă Someș care va realiza lucrările de reabilitare a rețelei de apă și canalizare din zonă, după care vor urma lucrările de modernizare și pietonizare a străzii,…

Mai mult...