”La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Toate prin El s-au făcut, și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (Ioan 1, 1-3)

Dragilor, a mai trecut un an, a mai venit un Crăciun…. iar noi ne aflăm la câteva clipe distanță de Nașterea Mântuitorului, eveniment istoric fundamental care a despărțit timpul în două și care ne invită, și-n acest an, să-i fim contemporani.

Cum ne găsește acest timp? Ne găsește măcar un strop mai apropiați de sens și semnificație? Rupturile de nivel, falimentul interior sau exterior, înălțările sau prăbușirile, speranțele sau zbuciumul ne-au impulsionat la vreun soi de reflecție?

”Ceea ce un om poate fi, el trebuie să fie”, spunea celebrul psiholog american Abraham Maslow. Dar ce ar trebui să fie omul? Cum ar trebui să fie? Care-i stofa sa originară, și nu cea standard, impusă de societatea secularizată?

Dacă privim critic la multele gânduri și sentimente care ne umplu mintea și inima, ajungem la descoperirea înspăimântătoare că adesea alegem moartea în locul vieții. Dacă nu ne vom deschide persepective noi și nu ne vom lămuri spaimele neînțelese, vom deveni tot mai fragili. Dacă nu ne vom deschide la rosturile lumii acesteia, nu vom înțelege că suferințele nu sunt întâmplări oarbe, destine trasate de stele sau oceane nesfârșite în care înotăm fără speranța de a ajunge la vreun țărm.

Ce certitudini ne oferă această lume și ce consolări în nenorociri? Știința? Cultura? Acestea nu sunt suficiente pentru a ține piept crizelor existențiale. Dacă ne-am născut să fim sclavii materiei, atunci finalitatea vieții noastre este sclavia. Dacă cunoașterea noastră se reduce la o sterilă înțelegere a legilor materiei, atunci cunoașterea noastră este materie. Dacă iubirea noastră se reduce doar la lupta pentru existență și la sacrificiu pentru perpetuarea speciei, atunci ele nu sunt decât sclavaj. În toată această gravură umană, unde e locul sufletului nostru?

Dincolo de tot nihilismul ideologic care ni se impune virulent, dincolo de materialismul cu care am fost hipnotizați, există ceva mult mai vast, ceva ce nu ne-am putut închipui vreodată, ceva autentic și personal, care dă certitudine și speranță… În Ieslea bimilenară, Infinitul continuă și astăzi să strălucească și să cheme. În Ieslea sfântă vom găsi tot ceea ce am pierdut de-a lungul timpului și tabloul a ceea ce trebuie să devenim după consumarea flăcării istoriei. În Ieslea sfântă ne vom regăsi originile, identitatea, sensul, o nouă perspectivă asupra vieții și, implicit, fericirea.

În leagănul profetic vom găsi Cuvântul întrupat, ne vom regăsi pe noi înșine și vom cunoaște adevărata libertate. Să nu luptăm împotriva legilor ființei noastre morale și spirituale! Dacă ne vom împotrivi chemării divine, mai devreme sau mai târziu vom cădea în etajele cele mai inferioare și mizerabile ale firii.

Ieslea sfântă, acest spațiu auriu scăldat în lumina soarelui, vrea să fisureze și inimile noastre, pentru ca acolo să poată intra cu adevărat lumina. Există un singur război real astăzi, oameni buni… între bine și rău, între puritate și corupție, între libertate și prizonieratul de idei, iar câmpul de bătălie este inima omului.

Dacă rămânem în afara lui Iisus Christos, dacă trecem nepăsători pe lângă Ieslea sfântă, pierdem energia divină și rămânem prizonierii carcerelor noastre interioare.

Așadar, dragilor, de acest Crăciun, să ieșim din logica acestei lumi, să alergăm la Iesle și să ne deschidem perspectivelor noi pe care această lume tainică, dar cât se poate de reală, le propune! Să trezim în noi omul de odinioară și să ne revendicăm apartenența la Dumnezeu!

Christos se naște, veniți să ne-nchinăm!

Vă doresc sărbători cu pace și bine!

Post Views: 70