În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, o femeie a ajuns la UPU Zalău după ce a fost rănită într-un accident la Tihău.

Autoturismul în care se afla ca pasager a intrat într-un cap de pod.

Potrivit ISU Sălaj, ”la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, care anunța faptul că s-a produs un eveniment rutier, pe raza localității Tihău, în care a fost implicat un singur autoturism care s-a lovit de un cap de pod. La intervenție s-au deplasat imediat echipaje din cadrul Secției de pompieri Jibou care au constatat că în urma evenimentului, două persoane au fost rănite.

Echipajele medicale au asistat persoanele, iar cea de sex feminin a fost transportată la UPU SMURD Zalău. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere pentru evitarea producerii unui eventual incendiu”.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele în care s-a produs accidentul.