Istoria omenirii este plină de războaie, iar majoritatea dintre ele au fost conflicte lungi şi epuizante. Cu toate acestea, există şi o excepţie, fiind vorba despre un conflict militar care a durat doar câteva zeci de minute. Și deşi a durat atât de puţin, acest mini-război izbucnit pe o insulă din Oceanul Indian s-a soldat cu sute de victime. Astfel , cel mai scurt război din istoria umanităţii a avut loc la data de 27 august 1896, pe coasta de Est a Africii, în locul ce astăzi este un paradis turistic, respectiv în insula Zanzibar, un teritoriu ce aparține, astăzi, din punct de vedere administrativ, de Tanzania. Dar pentru a înțelege desfășurarea acestui război trebuie amintit că la sfârșitul secolului al XIX-lea Zanzibarul era disputat de Marea Britanie şi Germania, dar şi de liderii musulmani din Oman care doreau să mențină la putere dinastia arabă care a condus timp de câteva sute de ani insula. De altfel, dezvoltarea insulei Zanzibar s-a legat de ocuparea acesteia de către arabi încă din secolul al IX-lea, iar după o scurtă perioadă în secolul al XVI-lea în care portughezii au ocupat insula, începând cu secolul al XVII-lea, arabii au preluat din nou controlul insulei şi au transformat-o într-un sultanat. În scurt timp Zanzibarul va fi locul unde se va practica un înfloritor comerţ cu fildeş şi mirodenii, astfel că se vor ridica mai multe orașe ce se vor dezvolta din punct de vedere economic ,ajungând ca la mijlocul secolului al XIX-lea Zanzibarul să-și extindă teritoriul până în Africa continentală, pe teritoriul de astăzi al Mozambicului. La sfârșitul secolului al XIX-lea moartea ultimului sultan din Zanzibar a reprezentat un prilej de imixtiune între marile puteri europene ce doreau colonizarea acestui teritoriu . Astfel , în 1890, Zanzibarul, a devenit monedă de schimb între Marea Britanie şi Germania, iar prin tratatul de la Heligoland insula şi sultanatul Zanzibar treceau sub protectorat britanic. Englezii au pus drept sultan pe Hamad bin Thuwaini, un susţinător al coroanei britanice, iar acesta a domnit din 1893 până în 1896, când a murit în condiţii suspecte. La numai câteva ore de la moartea lui Hamid, vărul său Khalid bin Barghash a preluat puterea instalându-se în palatul sultanilor din Zanzibar. Mai mult decât atât, el şi-a manifestat independenţă faţă de britanici , ceea ce a făcut ca seful corpului diplomatic britanic din zonă, Basil Cave, să protesteze și să-i ceara lui Khalid să abdice. Noul sultan din Zanzibar nici măcar nu l-a băgat în seamă, ba mai mult, s-a arătat dispus să-şi apere independenţa cu arma-n mână mobilizând în acest scop peste 3.000 de oameni, înarmaţi, culmea, cu puştile făcute cadou de britanici sultanului Hamid, predecesorul lui Khalid. Numai că ambasadorul Basil Cave a chemat întăriri, iar două nave de război britanice au ajuns în zonă. În dimineața zilei de 27 august 1896, Basil Cave, a transmis un ultimatum sultanului Khalid cerându-i să abdice şi să coboare steagul sultanatului de Zanzibar de pe palat. Însă Khalid a refuzat, iar în acel moment Basil Cave, împuternicit de Guvernul britanic, a declarat război Zanzibarului. Navele de luptă britanice au deschis focul asupra palatului sultanului, iar la câteva minute de la începerea focului, Khalid a fugit din palat, lăsându-și soldații să lupte singuri. Palatul a fost distrus în numai 38 de minute, iar în tot acest timp au murit 500 de soldaţi din Zanzibar. Între timp steagul a fost coborât, iar toţi cei rămaşi în viaţă s-au predat britanicilor, astfel încheindu-se cel mai scurt război din istorie, război care a durat, după cum am mai spus, numai 38 de minute.

Sursa informației: Lecția de istorie https://www.facebook.com/LectiaIstorie/