Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj au continuat acțiunile pentru prevenire a evaziunii fiscale și combaterea infracționalității la regimul bunurilor contrafăcute și a celor neconforme cu standardul unor branduri de renume.
În urma unui control efectuat la o societate comercială din orașul Șimleu Silvaniei, polițiștii au descoperit în incinta spațiului comercial peste 150 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie și jucării, de diferite modele și mărimi.
Acestea erau inscripționate cu diferite însemne și inscripții similare ale unor mărci consacrate, putând induce sau produce confuzie în rândul cumpărătorilor.
Valoarea produselor se ridică la peste 32.750 de lei, fiind confiscate de oamenii legii.
”Obiectele cu suspiciuni de contrafacere, descoperite de polițiști în locația controlată, au fost indisponibilizate și ridicate în vederea cercetărilor, expertizării, precum și pentru stabilirea prejudiciului cauzat titularilor de drepturi. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, se precizează în informarea IPJ Sălaj.