Există cadre medicale care își iubesc meseria și ne arată, zi de zi, că grija pentru pacient este primordială. Din fericire, avem astfel de oameni și la Spitalul Județean de Urgență Zalău. Nu o spunem noi, o spune o mamă din județul vecin, care a ajuns cu copilul în unitatea medicală din municipiu și a fost impresionată de modul în care s-a comportat întreg personalul cu care a interacționat, de la sosire până la externare.

Redăm integral scrisoarea femeii, care dorește le să mulțumească tuturor celor care i-au tratat copilul.

„Bună seara, aș vrea să vă transmit o informație în legătură cu Spitalul Județean Zalău, Secția ORL.
Aș vrea să vă supun povestea noastră. Am un băiețel de 4 ani jumate, a avut probleme cu polipii și amigdalele. Am ajuns la Zalău, noi fiind din Satu Mare. Am mers pentru operație, copilul fiind și cu o întârziere în dezvoltare, am mers cu foarte mare teamă, el fiind foarte dificil în privința doctorilor și de luat analize. De cum am intrat și până am ieșit din spital, tot personalul a fost excepțional, au fost atât de drăguțe cu copilul și cu mine, ca mamă care plângeam de spaimă în legătură cu copilul. Ca mamă, eram speriată dar de la infirmiere, asistente, anestezistă, toate au fost foarte calme și drăguțe cu noi, și mai ales doamna doctor Ana Maria Matioc care au dat dovadă de iubire și înțelegere în orice moment. Copilul s-a făcut bine datorită lor și nu a plecat cu frică să mai meargă la medic. Le mulțumesc din tot sufletul încă o dată prin intermediul dumneavoastră. Toți cei care ce lucrează în medicină să ia exemplul lor, există și oameni cu suflet bun, care iubesc ceea ce fac”, spune Melissa, mama băiețelului tratat la Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Zalău.