Bădăcin: Ultimii elevi, după 85 de ani. Din școală în paragină, în Casa Culturală Ioan și Clara Maniu

• Preotul Cristian Borz a cerut retrocedarea proprietății donată în anul 1933 de Iuliu Maniu Parohiei Greco Catolice și speră să salveze clădirea și să deschidă Casă Culturală

 

Ultimii patru elevi ai școlii din Bădăcin, a cărei temelie a fost pusă de Iuliu Maniu la fix 100 de ani de la nașterea tatălui său, în anul 1933, s-au mutat la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Pericei.

Prin urmare, școala s-a închis începând cu septembrie 2022, iar clădirea a rămas pustie. Un pustiu pe care Maniu sigur nu l-a gândit la 11 septembrie 1933, data la care a pus piatra de temelie și a fost sfințit locul pe care studenții și membrii societății culturale Sălăjeana l-au transformat în unitate de învățământ, de pe băncile căreia au plecat învățați generații de elevi.

Aflată în administrarea Primăriei Pericei, deja s-au făcut solicitările de debranșare de la utilități, pentru a nu se mai cheltui bani din bugetul comunei dat fiind faptul că în clădire nu se desfășoară activitate didactică.Cum terenul pe care a fost construită școala a fost donat de Iuliu Maniu Parohiei Greco-Catolice, cu dorința „să se edifice pe ea biserică, casă parohială, şcoală şi o casă culturală potrivită comunei Bădăcin”, acum Parohia a cerut retrocedarea proprietății.

Nu o spunem noi, o spun documentele publicate de preotul Cristian Borz care și-a spus gândul Consiliului Parohial și își dorește să redea viață clădirii care acum… stă să cadă. Parcă istoria se repetă pentru că așa a fost și Casa Memorială Iuliu Maniu, din Dealul Țarinii, pe care a reușit să o însuflețească după mulți ani de trudă.

”Școala construită de Iuliu Maniu, în satul său natal, anul acesta nu și-a mai deschis porțile pentru elevi. Construită în perioada 1933-1937, într-un stil modern pentru acea vreme, fiind prevăzută cu sală de sport și cu o aripă în care erau organizate apartamente pentru profesori, școala din Bădăcin a funcționat neîntrerupt 85 de ani, trecându-i pragul mii de elevi. Astăzi, părinții preferă să-și ducă copiii la școlile din oraș, acolo unde au locul de muncă și unde pot beneficia și de programul „școală după școală”. Aceasta este soarta multor sate aflate în apropierea orașelor și până acum, cei îndrituiți a o face, încă nu au găsit soluții pentru a opri acest fenomen. Ce se va întampla cu aceste clădiri în viitor? Vor găsi autoritățile destinații potrivite pentru ele? Vom trăi și vom vedea!”, a fost gândul publicat de preotul greco-catolic Cristian Borz, gând de la care a pornit povestea Casei Culturale Ioan și Clara Maniu.

Istoricul școlii, dovedit cu acte

Tot Cristian Borz a publicat o serie de documente din arhivă care demonstrează că școala din Bădăcin a fost construită la inițiativa lui Iuliu Maniu, pe terenul unde se născuse tatăl său în urmă cu 100 de ani, donat Parohiei Greco-Catolice.

”În 2 septembrie 1933, printr un Act de donaţie (vezi foto 2), Iuliu Maniu dona Parohiei Greco-Catolice grădina <unde s-a născut acu’s una sută ani regretatul său tată…>, cu dorinţă ca <să se edifice pe ea biserică, casă parohială, şcoală şi o casă culturală potrivită comunei Bădăcin>. Proiectul şi planurile tehnice au fost proiectate de către serviciul tehnic al judeţului Sălaj. Lucrările au început la 1 iulie 1933, iar câţiva membri ai societăţii culturale Sălăjeana au ajuns la Bădăcin pentru a demara lucrările de construcţie. Studenţii au hotărât să ridice <ei înşişi fundamentul cu îndrumarea maeştrilor zidari, până la înălţimea de un metro>. Sfinţirea locului şi a pietrei de temelie, a fost săvârşită de către Episcopul Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea, în ziua de 11 septembrie 1933, însoţit de un mare sobor de preoţi. Numărul participanţilor la acest eveniment s-a ridicat, conform relatărilor presei vremii, la aproximativ 5.000 de persoane. Întreaga asistenţă s-a îndreptat apoi spre mormintele familiei Maniu unde s-au depus coroane de flori. La conacul de pe Dealul Ţarinii au luat masa peste 300 de invitaţi, gazdă fiindu-le Iuliu Maniu, Sora Cecilia (n. Cornelia) şi celelalte persoane aparţinătoare familiei”, dezvăluie preotul Borz.

Centrul Cultural, un loc de popas și studiu

Cristian Borz s-a gândit acum, după ce ultimii patru elevi de la Bădăcin au plecat în centrul de comună, să ceară, în numele Parohiei Greco-Catolice, retrocedarea proprietății. Putea să facă acest lucru mai demult, ba chiar putea să ceară chirie încă din anul 2008, însă nu a dorit să profite atâta timp cât clădirea avea destinația pentru care a fost construită.

Acum, când școala nu mai există și deja Primăria a solicitat debranșările de la utilități pentru a nu mai primi facturi, preotul a făcut demersurile, cu acordul Consiliului Parohial, de retrocedare a ceea ce le-a aparținut, conform documentelor.

Motivul depunerii deja a documentelor este acela că igrasia a pus stăpânire pe pereții școlii, se inflitrează apă și se distruge tot ceea ce s-a construit cu dragoste pentru oameni. Există șanse de salvare a construcției dacă se intervine imediat și se reabilitează clădirea. Iar finalul lucrărilor ar însemna renașterea ”Casei Culturale Ioan și Clara Maniu”.

Aici, preotul Borz își dorește să utilizeze sălile de clasă pentru sediul și studiul Arhivei, fostele locuințe pentru profesori să fie utilizate pentru grupurile de studenți care vin anual din Oradea, Cluj sau alte centre universitare cu scopul de cercectare a documentelor păstrate cu sfințenie, dar și pentru a muta biblioteca satului Bădăcin dintr-un spațiu nefrecventat, în locul în care s-ar putea organiza o serie de evenimente cultural-educative.

Problema este că Primăria Pericei, deși a declarat contrariul, acum susține că numerele cadastrale nu sunt corecte, deși chiar ei au pus la dispoziția Autorității Naționale pentru Restituirea Proprităților (ANRP) înscrisurile funciare. Aceste fofilări par a fi bețe-n roate, iar un proces în instanță ar însemna bani și ani mulți, în care clădirea va deveni o ruină. Cam așa cum s-a întâmplat și în procesul pentru terenul din Dealul Țarinii.

”Pe terenul donat a existat o casă unde s-a născut tatăl său. S-a construit această școală, a fost proprietatea Parohiei Greco-Catolice. Am solicitat retrocedarea la ANRP, puteam cere chirie încă din 2008, dar nu am făcut acest lucru deoarece școala funcționa. Anul acesta, văzând că școala s-a închis, stă să cadă tencuiala, este igrasie, se inflitrează multă apă, m-am gândit să facem demersurile legale ca să putem face lucrări de protecție. Acum nu suntem proprietari, doar privim cum se distruge clădirea.

Din păcate, Primăria ne tot amână, ne invocă motive care din punctul nostru de vedere nu stau în picioare. În 2005, ANRP a solicitat Primăriei informații cadastrale despre teren și clădire. Ei au dat aceste informații. Or, să spună acum că nu sunt corecte… Un proces durează foarte muți ani, iar banii pe care i-am cheltui în instanță i-am putea folosi pentru punerea în siguranță a clădirii. Am vrea să o preluăm acum pentru că deja s-a solicitat debranșarea de la utilități și va ajunge o ruină. Juridic, școala a aparținut de Pericei, iar directorul a predat amplasamanetul Primăriei. Sunt 778 de metri pătrați, pe două niveluri și nu li se justifică cheltuielile. Dar poate renaște aici <Casa Culturală Ioan și Clara Maniu>. Aici a funcționat școală, o bibliotecă, o sală de sport, iar una dintre aripe a avut destinația de apartamente pentru profesori. Încă mai este scara de lemn frumos construită, vrem să redăm destinația inițială. Vom păstra sălile de clasă, vom încerca să aducem Biblioteca de la Căminul de cultural, desigur că acum e doar gândul meu, arhiva de la Casa Memorială pentru a putea fi studiată. Casa funcționează ca muzeu și nu avem spațiu pentru studiu. Ei, sălile de clasă le-am putea utiliza fix pentru studiu, camerele pentru cazare. Avem studenți care au venit cu corturile aici, din Cluj, avem grupuri de studenți de la Oradea, doamna profesor Cristina Matiuță l-a adus chiar și pe fiul dânsei aici. Ar fi păcat să nu folosim toate oportuniățile de a promova Sălajul și oamenii de valoare care au rămas în istorie. Avem resursele să facem trasee turistice pentru că este aproape Bocșa lui Bărnuțiu, Bobota Seniorului, avem Șimleul cu multă istorie la doar 5 kilometri distanță, avem atâtea de arătat lumii”, a declarat Cristian Borz, pentru Graiul Sălajului.

Realitatea închiderii școlii din Bădăcin

Directorul Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII Bădăcin, doamna profesor Filip Gyongy Ana, a declarat pentru Graiul Sălajului că pentru cei patru elevi din Bădăcin s-a cerut transferul la data de 31 august, dar nu la Șimleu Silvaniei, așa cum se vehiculase în presă, ci la Pericei, în centrul de comună. Copiii sunt transportați cu microbuzul școlar, iar aici beneficiază și de masă caldă și de condiții foarte bune de studiu.

”La Bădăcin aveam patru copii în clase primare diferite, cum se întâmplă în multe școli din satele mici. Aveam o doamnă învățătoare pentru toți, iar la începutul acestui an școlar s-a cerut transferul la Pericei, unitate de învățământ cu personalitate juridică de care aparține administrativ și unitatea de la Bădăcin. Vreau să precizez faptul că s-a cerut rezilierea contractelor doar la internet, cablu, telefonie și salubrizare, servicii care erau necesare desfășurării activității didactice. Acum, când nu mai este activitate, nu putem lăsa să funcționeze aceste servicii pentru că nu se justifică și răspundem și noi verificărilor instituțiilor abilitate. La energie electrică nu s-a cerut debranșare, nici nu avem cum, pentru că sunt conectate camerele de supraveghere din sat. Alte beneficii pentru cei patru copii sunt acelea că, la Pericei, beneficiază de masă caldă, învață fiecare copil cu cei de vârsta lui, școala este una modernă și au și transportul asigurat. Din păcate, natalitatea foarte scăzută în mediul rural duce la astfel de fenomene pe care noi, ca și conducători ai unităților de învățământ nu le putem opri. Este important să oferim copiilor ceea ce este mai bine pentru viitorul lor”, a precizat directorul unității de învățământ din Pericei.

Acest vis s-a realizat „nu numai cu sufletul, cu inima sau cuvântul, ci şi cu braţul”

Dintr-un material semnat de cercetătorul științific Marin Pop, reiese că odată cu evenimentele omagiale dedicate lui Iuliu Maniu la împlinirea vârstei de 60 de ani, Societatea culturală a studenţilor sălăjeni de la Universitatea din Cluj (azi Universitatea „Babeș-Bolyai”) numită „Sălăjana”, a vrut să facă ceva special pentru președintele de onoare al acestei societăți, care era Iuliu Maniu.

Tinerii au hotrât să ridice o Casă Națională „pentru a lega ziua de omagiu şi închinare de o realizare durabilă, care să rămână mărturie a sentimentelor de recunoştinţă şi ataşament ale tineretului intelectual sălăjan faţă de sfătuitorul şi părintele lui sufletesc”. Această clădire este actuala sau fosta Școală Gimnazială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, și a fost numită, conform dorinței studenților, Ioan şi Clara Maniu, după numele părinţilor lui Iuliu Maniu.

După cercetările lui Marin Pop, resursele financiare necesare construcției au venit printr-un apel făcut de studenți către autoritățile județului Sălaj și ale altor județe, dar și către populație. Conform planului iniţiat de studenţi, Casa Naţională de la Bădăcin urma să cuprindă un mic muzeu al Sălajului, cu obiecte istorice, de artă populară şi de ţesătorie. De asemenea, urma să fie dotată cu o bibliotecă, cu o sală de lectură pentru locuitorii comunei, cu o sală de şedinţe pentru consiliul comunal şi pentru şezători săteşti, precum şi cu încăperi de odihnă. În acest scop, câţiva membri ai societăţii culturale studenţeşti s-au deplasat în mai multe rânduri la Bădăcin şi au muncit cu entuziasm la realizarea idealului de „a-şi rupe din sufletul lor curat scântei divine, cari exteriorizate prin piatră şi cărămidă, vor rămâne pururea semne vii, cari vor spune posterităţii, că odată … nişte studenţi, copiii acestui judeţ, din dragoste şi veneraţiune pentru oamenii mari ai Sălajului, – cari au tors firul istoric al neamului românesc, au ridicat această casă naţională, spre a fi mărturie despre recunoştinţa ce le-o poartă”. La 10 septembrie 1933, în cadrul unui eveniment amplu s-a citit actul fundațional al Casei Naționale, care, ulterior, a fost semnat, sigilat și așezat de către Iuliu Maniu în temelia noii clădiri. Clădirea a fost inaugurată în luna octombrie, iar în 1 decembrie 1933 a fost programat un triplu eveniment, care s-a desfășurat în sala festivă a Casei Naționale. Evenimentul a marcat 15 ani de la Unirea Ardealului cu România, 60 de ani de viaţă ai lui Iuliu Maniu, preşedintele de onoare al societăţii culturale „Sălăjana” şi 14 ani de activitate a societăţii.

Iuliu Maniu zicea că tinerii sunt „datori a face o operă de apostoli, de a ţine trează conştiinţa naţională, de a arăta că patrimoniul nostru naţional nu se poate stinge”.

Și Casa Culturală Ioan și Clara Maniu poate lua ființă acum, cât mai există conștiință.