Pompierii au salvat ieri culturi importante de grau amenințate de flăcări la Biușa
Ieri, în jurul orei 11.00, două autospeciale de la Garda de Intervenții Cehu Silvaniei au intrevenit pentru stingerea unui incendiu...
Ieri, în jurul orei 11.00, două autospeciale de la Garda de Intervenții Cehu Silvaniei au intrevenit pentru stingerea unui incendiu...
Doi medici, unul din județul Sălaj și unul din județul Bihor, și-au anunțat intenția de a participa la concursul pentru...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj, organizează mâine (vineri 24 iulie) o bursă a locurilor de muncă...
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va avea mâine (vineri, 24 iulie) o întâlnire cu reprezentanții comunelor ce aparțin de Grupul de...
De anul viitor, fermierii, fabricile și primăriile vor fi obligate să plătească o taxă pentru depunerea deșeurilor la groapa de...
Canicula se menține la cote ridicate zilele acestea. Sălajul, alături de alte județe din Transilvania, Banat Crișana și Moldova, este...
''Securitatea a dat familiei osemintele lui Maniu, dar n-au corespuns, așa că i-a oferit altele'' Preotul greco-catolic din satul...
Suntem ardeleni, așa că nu mâncăm aproape nimic fără pâine. De altfel, consumul de pâine la români este cel mai...
CFR Călători anunță că începând cu data de 1 august, conform legislație în vigoare, anumite trenuri Regio (n.r. - vechiul...
Un sondaj de opinie realizat de INSCOP arată că jumătate dintre români ar dori să fie coordonați administrativ de către...
După o amplă campanie de prospectare a unei zone de circa 10 hectare din incinta Complexului Arheologic Porolissum, cu precădere...
Conform Direcției Județene de Statistică, Sălaj 63,2 la sută din populația județului născută înainte de anul 2006 nu știe să...
Sălajul se laudă cu o infrastructură reabilitată, dar nu și-a făcut încă toate temele. Printre "restanțele" importante se regăsește și...
Primul termen al PNL Sălaj pentru depunerea cererilor de candidaturi pentru alegerile locale a fost 15 iulie. Pentru că nu...
Condițiile climatice din ultima perioadă au fost favorabile pentru apariția și dezvoltarea bolilor și dăunatorilor, care pot cauza pierderi importante...
Prefectul județului, Ionel Ciunt, a participat ieri la festivitatea de înmânare a emblemei de merit "Acțiuni umanitare", clasa a III-a,...
În jurul anului 900, când ungurii veneau în Europa, Zalăul este menționat în Cronica lui Anonymus. Vorbind despre înaintarea și...
Spitalul orășenesc "dr. Ioan Pușcaș" din Șimleu Silvaniei are un nou manager. Marcela Coltău a câștigat funcția prin concurs. A...
Făptașul este suspect și de 16 furturi din locuințe. A mai fost arestat, dar judecătorii nu s-au îndurat să-l închidă...
Noul Cod Fiscal, aprobat de Parlament în forma actuală, a fost respins de reprezentanții Fondului Monetar Internațional, dar nici președintele...