Zalăul medieval, punctul de trecere al armatelor migratorilor

În jurul anului 900, când ungurii veneau în Europa, Zalăul este menționat în Cronica lui Anonymus. Vorbind despre înaintarea și cuceririle ungurilor, acesta spune că poporul migrator a ajuns până la Zyloc, la poalele Meseșului. Aici, ungurii s-au oprit și au ținut un sfat, hotărând ca hotarul imperiului lui Arpad, unul dintre conducătorii migratorilor, să fie la Poarta Meseșului. Armata lui Arpad s-a așezat în Zyloc, unde a făcut ziduri de apărare pentru a-i opri pe românii conduși de Gelu, care erau stabiliți în cealaltă parte a Meseșului. Ca urmare, orașul a căpătat o configurație nouă, având un nou stăpân, cu alte obiceiuri, alte scopuri și altă menire decât avusese în timpul cât era românesc. Datele despre așezarea ungurilor în Zalău și despre schimbarea întregului oraș sub dominație migratoare le-am aflat din lucrarea „Zalău – Schiță monografică”, scrisă de istoricul Leontin Gherghariu în anul 1926. Zalăul însemna în viziuna istoricilor punctul prin care se făcea trecerea în Transilvania. Zalăul trebuia tot timpul să fie pregătit pentru a primi trupele care treceau prin oaș. Istoricul Elena Musca ne-a explicat că zona în care se cantonau armatele ce treceau prin Zalău era la ieșirea din cartierul Ortelec. Orașul era la dispoziția regilor Ungariei. În anul 1246, regele Bela a donat orașul Zalău episcopului catolic din Transilvania. Din cartea de donație, citată în lucrarea lui Leontin Ghergariu, aflăm că în 1246 orașul a fost nimicit de invaziile tătarilor. Zalăul a rămas în posesiunea episcopilor catolici până în anul 1542, când a trecut în posesiunea Principatului Transilvaniei. stop_coloana În secolul al XVI-lea, regatul Ungariei a trecut printr-o mare schimbare. Transilvania a devenit atunci principat independent. Zalăul a fost alipit din nou Ungariei abia în 1848. În timpul Principatului Transilvănean, Zalăul a avut mai mulți stăpâni suverani, care se schimbau destul de des. Îndatoririle orașului față de aceștia erau destul de reduse și se rezumau la o dare anuală pe care orașul era dator să o dea stăpânitorilor. 

Cu timpul, Zalăul a primit din partea regalității maghiare mai multe privilegii, printre care se număra conducerea autonomă a orașului și comerț liber. Un alt nume important din istoria românilor care și-a pus amprenta asupra orașului este domnitorul Mihai Viteazul. Mihai Viteazul a întărit în februarie 1600 privilegiul orașului de a nu plăti niciun fel de dare către stat, pe motivul că locuitorii orașului sunt chiar în calea trecătorilor din și spre Transilvania, și sunt supuși la multe neajunsuri și șicane. După ce primejdia năvălirilor a trecut, stăpânii orașului au păstrat aceste privilegii cu scopul de a-i întări pe locuitorii unguri din aceste părți, unde erau foarte slab reprezentați. Ungurii erau sprijiniți prin acest mod pentru deznaționalizarea românilor din zonă.