Peste 100.000 de cadre didactice îşi vor putea dezvolta competenţele-cheie de pedagogie digitală. În acest scop, au fost asigurate 80 de milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Formatorii care au depus cereri de finanțare sunt universități, asociații și case ale corpului didactic, din județul Sălaj neexistând proiecte depuse.
Au obținut finanțare 19 furnizori de formare a cadrelor didactice: universitățile „Ştefan Cel Mare” Suceava, ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, ”Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea București, ”Aurel Vlaicu” Arad, ”Vasile Alecsandri” Bacău, ”Valahia” Târgoviște, Universitatea Internațională Danubius, Academia de Studii Economice, Universitatea Româno-Americană, Universitatea de Vest Timișoara, ”Spiru Haret”; asociațiile AS 2001 Alba Iulia, Proeuro-Cons (APC), Edu APPS, Eurostudy, Go-Ahead. Singura Casă a Corpului Didactic care a depus proiect și a obținut finanțare este cea din Călărași.
La acești formatori se vor putea adresa și cadrele didactice sălăjene care vor să se specializeze în pedagogie digitală.
„Pentru digitalizarea în educaţie avem nevoie de profesori care să aibă competenţe de pedagogie digitală. Răspundem acestei nevoi şi formăm peste 100.000 de cadre didactice pentru a-şi dezvolta competenţele-cheie de pedagogie digitală, cu fonduri în valoare de 80 de milioane de euro prin PNRR.
Astăzi am semnat, alături de reprezentanţii unor instituţii de învăţământ superior şi de alţi furnizori de formare, contractele pentru cele 18 proiecte declarate câştigătoare pentru apelul de proiecte <Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar>”, a scris, marți, Ligia Deca.
În opinia ministrului, acesta este un pas pentru a avea cadre didactice mai bine pregătite pentru a integra eficient progresul tehnologic în practicile de predare la clasă.