decembrie 4, 2025

Gesturi care schimbă destine: poliţistul care a salvat doi oameni de la moarte

1

Un polițist din Sălaj a reușit, în două situații diferite, să salveze doi bărbați care încercau să își pună capăt zilelor, intervenind cu calm și empatie chiar și atunci când se afla în timpul liber. Agent-șef principal Dorin Gorgan, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, este considerat de colegi „un om care a ales să nu rămână indiferent”.

Primul caz a avut loc în 13 septembrie, la Derșida, unde un bărbat, copleșit de probleme familiale, s-a urcat pe o schelă de aproximativ 80 de metri și a transmis live intenția sa. Aflat întâmplător în zonă, polițistul a inițiat un dialog cu el și, timp de aproape două ore, i-a vorbit cu răbdare și înțelegere până l-a convins să renunțe și să coboare în siguranță.

Al doilea incident s-a petrecut pe 4 octombrie, în localitatea Dumuslău. Un alt bărbat, aflat într-o stare de profundă suferință, era pe punctul de a face un gest extrem. Și de această dată, agentul Dorin Gorgan, aflat în timpul liber, a fost cel care a reușit să îl liniștească și să-l readucă la siguranță, după o discuție îndelungată.

Reprezentanții IPJ Sălaj transmit că în ambele intervenții nu a fost vorba despre proceduri, ci despre omenie, curaj și empatie. „Datorită lui, două vieți continuă astăzi să meargă mai departe”, au transmis colegii polițistului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *