Proiectul de amnistie fiscală lansat în urmă cu o săptămână va fi adoptat de Guvern în următoarele zile şi se va aplica atât persoanelor juridice cât şi persoanelor fizice. Cel puţin aşa a declarat, duminică, minstrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. 

“Propunerea noastă este să se aplice tuturor contribuabililor, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Este un impuls pe care consider că trebuie dat economiei, coroborat cu ceea ce Codul Fiscal aduce în 2016, pentru că pe de o parte ca stat primim mai multe venituri, până în martie 2016, când avem nevoie efectiv de bani, pe de altă parte cei care au constrângeri vis a vis de penalităţile pe care trebuie să le suporte faţă de stat, pot să aibă un nou început în economie”, a declarat Teodorovici. El a adăugat că se are în vedere o recompensă a celor ce şi-au plătit penalităţile şi a celor care sunt la zi cu plăţile. “Aşa este normal să facem”, a adăugat ministrul.
În fapt, vor beneficia de această ordonanţă, în sensul că li se vor şterge din penalităţi, dacă datornicii îşi vor stabili un calendar de rambursare către stat. stop_coloana Ei nu vor fi marginalizaţi, nici blamaţi, pentru că totuşi motivele care stau în spatele acestora sun obiective. Să nu uităm că în anii 2010 – 2012, piaţa, economia în România a fost una la nivel foarte scăzut, au fost foarte multe firme închise, foarte multe companii care şi astăzi trag după aceea perioadă nefastă pentru ţară. Având această experienţă păguboasă, guvernanţii şi-au zis hai să-i mai ierăm pe datornici de penalităţi, cu condiţia să-şi plătească datoriile, într-un timp stabilit de comun acord. Adesea, penalităţile sunt mai mari decât suma îndatorată. Se prea poate ca această experienţă să fie benefică atât pentru stat, cât şi pentru datornici, fie ei persoane fizice sau juridice.