HC Zalău, prestație onorabilă în fața campioanei României

HC Zalău și CSM București au deschis etapa cu numărul 22 din Liga Florilor, partida desfășurându-se duminică, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Deși au avut în față o echipă mult mai valoroasă și cu un buget incomparabil cu al Zalăului, handbalistele lui Tadici au reușit să țină pasul cu multipla campioană a României. În debut, Zalăul chiar s-a aflat la conducere de câteva ori, dar pănă la pauză oaspetele au întors scorul și au intrat cu 11 – 8 la cabine.
În partea secundă. Cea mai mare diferență a fost de cinci goluri în favoarea bucureștencelor, iar Zalăul a revenit la minus doi până la final, scorul fiind 20 – 22.
„Am făcut un joc bun, de angajament, dar a câștigat echipa mai valoroasă. CSM București a avut multe meciuri în ultima perioadă și jucătoarele sunt puțin obosite. Noi am ratat trei aruncări de la șapte metri și alte șase situații de „unu la unu”, iar cu o asemenea echipă nu poți să-ți permiți atâtea ratări. La 19 – 21 au fost două faze controversate, iar CSM București a reușit să se desprindă. Avem în componență jucătoare venite din Divizia A, iar acest lucru s-a văzut imediat cum am făcut schimbări. Unele sunt doar pe post de sparring. Cred că a fost un spectacol bun pentru publicul prezent la sală”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Adryana Naumenko de la HC Zalău și Crina Pintea de la CSM București au fost cele mai bune marcatoare, ambele cu câte șase goluri.

Flori pentru Cristina Neagu
Jocul de duminică a fost ultimul în care sălăjenii au putut-o vedea pe Cristian Neagu evoluând într-un meci oficial, handbalista anunțând că se retrage din activitate la finalul sezonului. În semn de apreciere pentru întreaga activitate și pentru rezultatele obținute, Gheorghe Tadici i-a oferit un buchet de flori Cristinei Neagu înaintea partidei, jucătoarea fiind aplaudată la scenă deschisă de către publicul zălăuan. Tadici este antrenorul care, în 2007 a promovat-o pe Cristina Neagu la echipa naționala. Cei doi au colaborat și la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Tadici având practic un cuvânt greu de spus în cariera jucătoarei, care avea să devină de patru ori cea mai bună handbalistă din lume.

Coregrafie specială
Publicul zălăuan a fost, din nou, la înălțime în partida de duminică. „Brigada Ultra” a pregătit o coregrafie specială, fiind afișate inițialele clubului, „HCZ” în culorile steagului tricolor.