Final de săptămână cu vreme caldă şi ploi în Sălaj

Finalul de săptămână va menţine, în Sălaj, o vreme caldă pentru această perioadă, cu temperaturi ce se apropie de cele de vară, însă se anunţă ploi, chiar şi cu caracter de aversă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Miercuri, cerul va fi temporar noros, cu vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Pe arii restrânse în cursul zilei și pe arii relativ extinse noaptea se vor semnala ploi și cu caracter de aversă. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 21 de grade, iar cele minime între 7 și 10 grade.
Joi, vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei și al serii, când pe arii extinse se vor semnala ploi cu caracter de aversă însoțite izolat de descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, dar și de scurtă durată în timpul ploilor cu viteze la rafală în general de 50…70 km/h. Temperaturile maxime, în scădere față de ziua precedentă, vor fi cuprinse între 14 și 18 grade, iar cele minime între 6 și 9 grade.
Vineri, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, îndeosebi noaptea, când pe arii relativ extinse se vor semnala ploi și cu caracter de aversă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 21 de grade, iar cele minime între 8 și 11 grade.
Sâmbătă, vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, îndeosebi ziua când pe arii relativ extinse se vor semnala ploi și cu caracter de aversă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în cursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 18 grade, iar cele minime între 6 și 9 grade.