Un accident care te aduce in pragul mortii iti poate schimba atat viata, cat mai ales viziunea asupra vietii. Cei care primesc a doua sansa ajung deseori sa transforme si sa se transforme cu totul. O astfel de persoana este si Letitia Cosma care, dupa ce a trecut printr-un accident care i-a aratat cat de fragila este viata, a decis sa traiasca asa cum ar fi trebuit inca de la inceput. „Medicii iti spun sa-ti schimbi stilul de viata, dar nu iti spun cum”, spune Letitia Cosma care, pe cont propriu, a inceput sa studieze si sa invete sa traiasca sanatos. A urmat cursuri de reflexoterapie si masaj, chiar si cursuri de yoga, luand din fiecare cate putin care sa-i contureze un altfel de stil de viata. „Am mers la Biblioteca si am invatat sa folosesc un calculator, apoi mi-am luat un laptop ca sa pot avea acces direct la informatii privind nutritia si tot ce tine de un stil de viata sanatos”, mai spune Letitia Cosma. Astfel, la varsta la care majoritatea pensionarilor isi plimba nepotii prin parc, Letitia Cosma s-a apucat de studiat si, mai ales, a cautat o cale proprie prin care sa scape de anumite obiceiuri si dependente. A ajuns sa-si creeze un program in care a integrat elemente de autostimulare spirituala, alimentatie si exercitii fizice. Iar toate experientele sale a inceput sa le scrie intr-un jurnal. Jurnalul Letitiei Cosma a devenit tot mai consistent. Cand fiica sa din Canada s-a plans ca nu este multumita de stilul sau de viata, Letitia Cosma si-a transformat jurnalul intr-un ghid de schimbare a modului de a vedea si de a trai. „Nu vreau sa le dau sfaturi celorlalti, ci spun ce am facut eu, cum am reusit sa-mi fac timp si sa scap de propriile mele dependente, cum am ajuns sa-mi fiu propriul stapan”, ne-a marturisit Letitia Cosma. Anul trecut, la Craciun, a facut cadou aceste sfaturi unei prietene care i-a sugerat sa le publice.
De la jurnal la best-seller
„Am incercat in Zalau, dar n-am gasit sprijin”, spune Letitia Cosma despre cum a incercat sa-si transforme visul in realitate. Atunci a apelat la editura „For You” din Bucuresti. Pentru ca a scris intr-un stil accesibil pentru un cititor cu educatie medie, cei de la editura bucuresteana nu au stat pe ganduri si au publicat-o. Au negociat si autoarea a acceptat un procent de 8 la suta din vanzare, cu conditia ca lucrarea sa apara pe piata la un pret accesibil, de 10 lei. Cartea a iesit de sub tipar la 1 septembrie, ziua in care autoarea implinea 60 de ani. „Am vrut sa demonstrez cu aceasta carte ca niciodata nu e prea tarziu sa fii cea ce esti si sa-ti realizezi un vis”, spune Letitia Cosma. Cartea a fost scoasa in 2.000 de exemplare, iar tirajul a fost deja aproape epuizat. Potrivit autoarei, editura se gandeste deja la o reeditare.
Daca in tara cartea „Ghid practic pentru schimbarea stilului de viata” semnata de Letitia Cosma a ajuns un best-seller, in Salaj abia acum urmeaza sa fie lansata. In 12 octombrie, autoarea isi va lansa cartea la Clubul Pensionarilor din Zalau, incepand cu ora 17,00.