Toate bolile fizice , atat de multe şi de grele, pe care le intalnim des in viaţa noastră, le putem numi „slăbănojire trupească”. Dar oare, ne gandim şi la „slăbănojirea sufletească”? Cea trupească e chinuitoare şi provoacă compătimirea celor din jur, dar slăbănojirea sufletească e mai cumplită şi starneşte ingrijorarea şi neliniştea tuturor. Prima se datoreşte dereglării unor funcţiuni corporale, cea de-a doua inseamnă intunecarea dreptei judecăţi, confuzie in aprecierea valorilor, sărăcirea şi dezorientarea vieţii duhovniceşti. Vedem uneori oameni in toată firea, tineri şi sănătoşi, care se eschivează de la munca cinstită şi trăiesc pe spinarea părinţilor, sau a unor rudenii, iar aceştia, dintr-o greşită inţelegere a dragostei, tolerează astfel de obiceiuri. Cum putem să calificăm un astfel de om, decat ca un slăbănog la suflet, un om care a pierdut carma vieţii?! Dar beţia, dar desfraul, nu sunt o slăbănojire cumplită şi o degradare a fiinţei omeneşti, cu urmări grele pentru cei ce le practică, dar şi pentru familie? Mai intalnim şi alte patimi şi fapte lipsite de raţiune ca: lăcomia, invidia, clevetirea, ura, cearta, divorţul, nepurtarea de grijă faţă de părinţi, copii, soţ-soţie, şi multe alte rele, care sunt mărturii ale unor caractere bolnăvicioase, supuse degradării morale, ce pun in pericol viaţa duhovnicească şi socială a celor cuprinşi de ele. Aşadar, păcatul pricinuieşte slăbănojirea fizică şi morală a firii omeneşti. De aceea, atenţionarea din partea Domnului a slăbănogului „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău”(Ioan 5,14) e mereu actuală. De obicei, păcatul nu are la inceput un aspect grav, intocmai ca şi o boală trupească, care in primele zile ni se pare fără insemnătate. Dar, dacă nu se intervine cu măsuri terapeutice eficace, şi boala nu e tratată, starea bolnavului poarte deveni ingrijorătoare şi consecinţele pot fi grave. Tot aşa e şi cu viciile, patimile, apucăturile rele şi cu păcatul in general. La inceput par nişte acte inofensive. Astfel nici beţia, lăcomia, furtul, lenea, desfraul şi oricare dintre păcate, nu incep prin fapte alarmante, ci prin simple intamplări, cărora nu li se dă prea multă atenţie. Dar iată că, dacă nu se iau măsuri de indreptare, aceste inceputuri –in aparenţă nevinovate-capătă tărie, iau dimensiuni nebănuite, şi-l cuprind pe om cu atata putere, incat il fac să-şi piardă personalitatea, să piardă carma vieţii duhovniceşti, să devină un rob al păcatului, să-şi irosească viaţa in chip necugetat, să devină povară tuturor, nefolositor pentru nimeni. Izbăvirea de păcate e o lucrare grea, in care Dumnezeu se oferă cel dintai să ne ajute, dar ne cere şi nouă un efort de voinţă, o luptă cu patimile din noi, o hotărare de a nu mai ingădui păcatului să se incuibeze şi să se permanetizeze in viaţa noastră.
? Pr. Gheorghe Cornea, „Sfanta Vinere” Zalău

Post Views: 80