Văcarii şi oierii pun de-un protest

imagine-articol0_49267

 

 

 

8.000 de fermieri. Acesta este numărul de persoane estimat de crescătorii de bovine că vor participa la protestul ce va ocupa Piaţa Victoriei vineri sau luni, în funcţie de cum li se aprobă protestul împotriva nepăsării guvernamentale, care i-a lăsat fără subvenţiile cuvenite. Şi se duc şi crescători de animale din Sălaj, pentru că sunt şi ei nemulţumiţi.
Nemulţumirea cea mare care îi uneşte pe fermieri este neplata subvenţiilor. Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, a declarat că a depus ieri cererea pentru autorizarea mitingului şi, în funcţie de răspuns, protestul va avea loc vineri sau luni. Contactat ieri, Mircea Pop, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din Sălaj, a declarat pentru Graiul Sălajului că “până în seara asta (aseară – n.r.) încă nu am fost înştiinţat de miting, dar ca întotdeauna şi crescători de bovine din Sălaj vor participa, pentru că şi noi suntem nemulţumiţi de neplata subvenţiilor; şi nu numai”. stop_coloana
La miting s-au arătat dispuşi să vină şi crescătorii de ovine şi fermieri din cultura vegetală, pentru că nici ei nu au primit subvenţiile, a anunţat Frânc. Pe aceeaşi lungime de undă, Dumitru Ardelean, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Sălaj, spunea că “întârzierea subvenţiei este o problemă, fie că suntem crescători de animale sau agricultori”. “Suntem solidari cu crescătorii de bovine şi cred mai mult ca oricând că este momentul să fim uniţi”, spune Ardelean.
Pe lângă nemulţumirile privind neplata subvenţiilor, crescătorii de bovine mai cer eliminarea asociaţiilor de la plata pentru păşuni şi ajutor de la UE pentru sectorul laptelui.