Am comemorat ieri, ca niciodata, 72 de ani de la acel septembrie de jale, cand 86 de suflete din Treznea au fost ucise pentru vina de a fi romani. La cimitirul din sat, acolo unde se afla groapa comuna cu 86 de trupuri (de la pruncul de doi ani, pana la batranul de 80 de ani) s-au adunat ieri, in vremea amiezii, zeci de oameni pentru a cinsti memoria celor care au fost rapusi de gloantele horthystilor, in acea indoliata zi de 9 septembrie 1940. Istoria nu uita, chiar daca semne ale iertarii au aparut si s-au vazut de sapte decenii incoace. Nu uita pentru ca asemenea atrocitati nu trebuie sa se mai repete. In acordurile fanfarei „Promenada” din Zalau, care a intonat minute in sir „Imnul eroilor”, au fost depuse coroane si jerbe de flori de catre institutiile administratiei judetene, administratia locala, partide politice, institutii de cultura etc. Printre cei care au urcat pana la cimitir s-a aflat si doctorul Ioan Puscas, fiu al satului, care a scapat in acel septembrie insangerat de furia hothystilor ca printr-o minune. Cum era crestineste, doi preoti au tinut o slujba intru pomenirea celor 86 de suflete trecute „in locuri cu verdeata si fara suspine”. Spre multumirea asistentei, care se ascunsese de sulitele solare la umbra prunilor din cimitir, slujitorii Domnului au fost moderati in predicarea cuvantului biblic.
De la cimitir, manifestarea s-a mutat in centrul satului, acolo unde se inalta pentru vesnica aducere aminte „Monumentul eroilor martiri din Treznea”. Macar in paranteza merita sa amintim ca edificiul neuitarii a fost inaltat printr-o mare contributie materiala si spirituala a fiului de onoare al satului dr. Ioan Puscas si a regretatului poet Adrian Paunescu. S-a intonat Imnul de stat, garda militara a prezentat onorul, s-a tinut un moment de reculegere in memoria victimelor din 9 septembrie 1940, dupa care au fost depuse zeci de coroane si jerbe de flori. Firesc, debutul a fost facut de Institutia Prefectului judetului Salaj, urmata de Consiliul Judetean, Primaria comunei Treznea. Primaria municipiului Zalau, Asociatia Detinutilor si Deportatilor Politic din Satu Mare. Nici partidele politice nu s-au lasat mai prejos. Doar vine campania electorala. De la USL, pana la PP si UDMR, toate formatiunile politice din Salaj au urcat scarile monumentului cu coroana de flori in maini. Nu vreau sa fiu cinic, dar n-am putut citi pe fetele politicienilor nostri regretele pentru cei 86 de martiri. Poate, ca un gest de piosenie, era suficienta si numai prezenta lor la ceremonial. Cuvantatori, care in discursurile lor au prezentate tragicele evenimente de la Treznea au fost doar trei. Emanoil Stanciu, primarul comunei a facut o trecere in revista a momentelor de groaza prin care au trecut locuitorii comunei acum 72 de ani, subliniind ca totul a pornit de la groful ungur Ferencz Bay. Doctorul Ioan Puscas, dupa ce a aratat ca asemenea atrocitati au mai avut loc si la Ip, Cosniciu, Cerisa, Camar ori Hida, in care au fost omorati atat romani, cat si evrei, a venit cu propunerea infiintarii a doua sectiuni ale Muzeului Holocaustului, una la Treznea, cealalta la Ip.Totodata, a multumit UDMR pentru gestul ei. Cu un iz de lirism in cuvantare, prefectul Filonas Chis spunea ca vorbele sunt prea putine pentru a evoca evenimentele de la Ip si Treznea. Totodata, el a constatat cu bucurie ca nenumaratele coroane de flori si prezenta numeroasa a satenilor la comemorare e un semn ca „eroii neamului nu se uita, nu pot fi uitati”, chemandu-i pe contemporani la toleranta. Reviste de cultura „Caiete Silvane” a lansat cu acest prilej suplimentul intitulat „Eroi salajeni si faptele lor” (editia a III-a), care reuneste cele mai bune eseuri de la concursul cu acelasi nume, organizat de Institutia Prefectului in cursul acestui an supliment despre care au cuvantat Mircea Ciocian si Daniel Sauca. Unii sunt de parere ca o astfel de lansare nu-i tocmai binevenita la un eveniment de comemorare, altii…Dupa defilarea garzii de onoare, organizatorii, ca la orice parastas au impartit pomana. Si s-au inghesuit tiganii la laditele cu colacei, infulecand tot cate doua-trei pachete, de ziceai ca-i foametea lumii.
Trecand peste toate amanuntele, nu putem decat sa apreciem gestul celor care au venit ieri la Treznea sa-si comomoreze martirii, care au pus o floare ori au stors o lacrima pe mormantul lor, cei care nu uita ca in acel septembrie insangerat din 1940 parinti si frati de-ai lor au fost ucisi pentru vina de a fi romani. „Fie ca tricolorul sfant al patriei sa le vegheze vesnicia”, sta scris pe soclul de pe care se inalta drapelul rosu, galben si albastru. Pietate pentru memoria lor!
Treznea
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...