Ziua bună, dragi cititori!
Întâlnim foarte des formula ”Fii tolerant!” sau diverse alte păreri despre arta compromisului.
Ce este, în esență, toleranța și care este trăirea ei corectă în provocările noastre zilnice?
”Toleranța este arta de a fi fericit între oameni”, ne spune Pauline Vaillancourt. ”Toleranța ar trebui de fapt să fie doar o atitudine provizorie: ea trebuie să ducă spre recunoaștere. A tolera înseamnă a jigni,” conchide Johann Wolfgang Goethe.
”Cel mai bun rezultat al educației este toleranța”, remarca Hellen Keller, în timp ce Feodor Dostoievski ne avertizează că ”toleranța va ajunge la un asemenea nivel încât persoanelor inteligente li se va interzice să gândească pentru a nu-i insulta pe ceilalți”.
”Toleranța este virtutea omului fără convingeri”, ne asigură Gilbert Chesterton, în timp ce Michelle Rosenberg ne atenționează că ”toleranța și bunătatea nu înseamnă liber la promiscuitate”.
Peter Keeft, profesor la Boston College, ne vorbește de viziunea clasică a toleranței a cărui deviză este: ”Fii egalitar în ceea ce privește persoanele și fii elitist în ceea ce privește ideile”. În această idee călăuzitoare se găsește cheia adevăratei toleranțe. Este esențial să tratăm oamenii ca fiind la fel de valoroși precum și sunt, prin demnitatea primită de la Dumnezeu, dar este imperios necesar să tratăm ideile ca și cum unele ar fi mai bune decât altele.
Adevarăta toleranță, ne spune profesorul Keeft, se referă la modul în care tratăm oamenii, nu ideile. Toleranța clasică presupune ca fiecare să-și exprime liber ideile, fără teamă de represalii sau abuzuri, dar conștient fiind că nu toate ideile sunt valabile, merituoase sau adevărate.
În doctrina postmodernă totul este viceversa. Tolerează ideile și nu tolera oamenii care nu sunt de acord cu ideile – acesta este un subterfugiu! Toleranța a luat-o razna în zilele noastre. Ea tolerează majoritatea credințelor, dar nu îi tolerează pe cei care nu sunt de acord cu anumite credințe. Opiniile contrare sunt etichetate drept ”impunerea punctului de vedere al altora” sau chiar ”ură”.
Dragilor, toleranța prost înțeleasă și necorespunzător aplicată creează mari daune sufletești și multe confuzii și erori.
Astăzi, multe curente de gândire încearcă să ”actualizeze” creștinismul tradițional, dar, ne place sau nu, realitatea este aceeași, așa cum a fost acum mii de ani, chiar dacă noi locuim la bloc, avem mașini și smartphone-uri; firea căzută a omului rămâne, iar soluțiile și promisiunile Mântuitorului Christos sunt neschimbate. Noua toleranță vrea să convingă că viziunea creștină nu este decât una dintre multele explicații ale lumii.
Toleranța secularizată nu duce la o adevărată comuniune între oameni. Fiți vigilenți și analizați care sunt criteriile de judecată ale toleranței. Se sprijină ele pe adevăratele temelii morale? Sau se sprijină pe autorități care ne dictează ce trebuie să gândim și ce nu?
Vă invit la o reflecție!