Cei doi lideri ai PSD Sălaj vor face obiectul unor sondaje realizate de către partid pentru desemnarea candidaţilor la alegerile din 2012.
Printr-o adresă primită de către organizaţia judeţeană a PSD la inceputul lunii, Tiberiu Marc este informat de către secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, ca va fi demarată „procedura de realizare a sondajelor de opinie in toate judeţele pentru identificarea candidaţilor din partea USL, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, sondaje care vor fi realizate in perioada 15 mai – 15 iulie”. „Vă rugăm ca pană luni, 9 mai, să transmiteţi pe adresa de email a secretarului general nominalizările organizaţiei pe care o conduceţi pentru funcţiile care fac obiectul sondajului. De asemenea vă rugăm să ne transmiteţi şi numele potenţialilor candidaţi din partea altor formaţiuni politice sau candidaţi independenţi in judeţ pentru funcţiile mai sus menţionate, alţii decat reprezentanţii ACD (PNL – PC)”, se arată in documentul transmis organizaţiei sălăjene a PSD.
Numărul de chestionare stabilit cu relevanţă sociologică atat la nivel de judeţ, cat şi la nivel de municipiu reşedinţă de judeţ, este de 1200 de exemplare pe judeţ. „Rezultatele datelor se vor comunica conducerilor judeţene, după ce acestea au fost predate conducerii USL (PNL – PSD) de către institutul de sondare, pentru a nu exista suspiciuni din partea partenerilor din USL”, a conchis Liviu Dragnea.
Pop la Primăria Zalău, Marc la Consiliul Judeţean
Potrivit prim-vicepreşedintelui PSD Sălaj, deputatul Iuliu Nosa, „organizaţia l-a desemnat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj pe Tiberiu Marc, iar pentru cea de primar al Municipiului Zalău pe Gheorghe Pop”. De menţionat este că aceste sondaje de opinie au caracter informativ pentru a vedea percepţia electoratului vizavi de potenţialii candidaţi ai PSD la cele două funcţii. După apariţia Uniunii Social Liberale, alianţa formată din PSD, PNL şi PC, s-a convenit ca cele trei partide să trimită in focurile alegerilor candidaţi comuni pentru funcţiile de preşedinte al consiliului judeţean şi primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Prin urmare, cel mai probabil, in 2012, din partea USL vor candida Tiberiu Marc şi Radu Căpilnaşiu, pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, respectiv primar al Municipiului Zalău. Cei doi ocupă şi in prezent aceste funcţii.
Tiberiu Marc şi Gheorghe Pop, in sondajele PSD pentru alegerile din 2012
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...