Asa cum am scris in editia precedenta, revenim cu analiza votului politic dat la alegerile locale din 10 iunie, de data aceasta comparand rezultatele pe colegii. Importanta este tendinta votului salajenilor la testul electoral de la locale, avand in vedere ca in toamna urmeaza alegerile parlamentare. Salajul are patru colegii uninominale pentru Camera Deputatilor si doua colegii uninominale pentru Senat. Fiecare dintre cele patru partide importante de pe scena politica romaneasca si, implicit, salajeana, detine cate un mandat de deputat in cele patru colegii uninominale: pe colegiul Simleu – Lucian Bode (PDL), pe colegiul Cehu Silvaniei – Seres Denes (UDMR), pe colegiul Jibou – Iuliu Nosa (PSD) si pe colegiul Zalau – Mirel Talos (PNL). Pe cele doua colegii uninominale pentru Senat situatia este urmatoarea: colegiul Simleu Silvaniei – Cehu Silvaniei cu senator UDMR – Fekete Andras si pe colegiul Jibou – Zalau cu senator PSD – Gheorghe Pop. Alegerile locale din 10 iunie au aratat o situatie sensibil schimbata in optiunile electoratului salajean, care poate influenta alegerile parlamentare din toamna.
Colegiul Simleu Silvaniei – PDL pierde in fata USL
Colegiul Simleu Silvaniei a fost desenat in jurul orasului cu acelasi nume, la care au fost arondate comunele: Agrij, Almasu, Banisor, Bobota, Buciumi, Camar, Chiesd, Cizer, Cuzaplac, Fildu de Jos, Halmasd, Horoatu Crasnei, Ip, Marca, Mesesenii de Jos, Plopis, Sag, Treznea, Valcau de Jos. Aici este fieful PDL-ului, Septimiu Turcas obtinand un nou mandat de primar in oras, iar oamenii au decis in 2008 sa-l aleaga deputat pe seful PDL Salaj, Lucian Bode. Insa, chiar daca locuitorii orasului Simleu Silvaniei l-au reconfirmat pe omul Turcas in functia de primar, pe votul politic, dat candidatului aceluiasi partid pentru functia de presedinte la Consiliul Judetean lucrurile stau diferit. Si in oras, si in colegiu, Dinu Iancu Salajanu a obtinut un rezultat mai slab decat ar fi fost normal, avandu-se in vedere ca e acasa la seful PDL Salaj, adica in colegiul lui Lucian Bode. Numarul de voturi obtinute de candidatii PDL la functiile de primar in Simleu si in cele 19 comune arondate colegiului a fost de 10.487, in vreme ce candidatul PDL pentru sefia Consiliului Judetean D.I. Salajanu a obtinut doar 8.453 de voturi. Cifrele arata ca locuitorii din colegiu au votat cu PDL, in ciuda curentului negativ la adresa partidului, doar prin prisma cunoasterii directe a candidatilor de primar, insa la votul politic au optat sa penalizeze partidul. Rezultatul obtinut de PDL pe acest colegiu poate fi un semnal de alarma pentru Lucian Bode, care are de muncit pentru a obtine un nou mandat de parlamentar.
Situatia e mai complicata in barca USL, din mai multe motive. Cei de la USL au decis ca la alegerile locale sa candideze atat sub sigla aliantei politice, cat si separat – PSD, PNL si PC, in functie de felul in care membrii celor trei partide s-au inteles sau nu in teritoriu. Candidatii de primar ai aliantei aflate la guvernare au obtinut pe colegiu 6.851 de voturi, la care se adauga canidaturile individuale ale partidelor: PNL – 1.543 de voturi, PC -54 de voturi si PSD – 3.973 de voturi. Cumulate, voturile obtinute de candidati sustinuti de partidele din USL ajung la 12.421, cu aproape 2.000 de voturi peste cele obtinute de candidatii de primar ai PDL-ului. In ceea ce priveste candidatura la sefia Consiliului Judetean, Tiberiu Marc a obtinut 12.849 de voturi, ceea ce inseamna ca USL-ul a batut PDL-ul la ei acasa cu 4.396 de voturi.
Colegiul Simleu Silvaniei este interesant si din punctul de vedere al votului politic dat UDMR-ului, pentru ca influenteaza rezultatele pentru Senat. Electoratul maghiar a fost divizat la aceste alegeri locale, fiindu-le propuse candidaturile primarilor care reprezinta trei formatiuni unguresti – UDMR, PCM si PPMT. Candidaturile PCM si PPMT nu au incurcat foarte mult calculele UDMR-ului, pentru ca au reusit sa rupa putine voturi pentru primari: PCM a rupt doar 128 de voturi, iar PPMT – 339 de voturi. UDMR a obtinut insa un numar mic de voturi (2.157), poate si din cauza ca nu a propus un candidat de primar la Simleu Silvaniei. Lucrurile se schimba la votul politic dat candidatului UDMR pentru sefia Consiliului Judetean. Astfel, Tiberiu Csoka a obtinut 4.452 de voturi pe colegiul Simleu, in vreme ce PCM a rupt doar 79 de voturi si PPMT-ul putin sub 500 de voturi. Rezultatul votului politic arata ca maghiarii sunt la fel de disciplinati cand e vorba de interesele Uniunii.
Celelalte partide se pare ca nu prea conteaza pentru electorat, cu exceptia noii formatiuni populare girate de Dan Diaconecu. PP-DD a obtinut pe colegiul Simleu rezultate aproximativ egale atat la primarii, cat si la presedintia Consiliului Judetean, putin peste 2.800 de voturi.
Colegiul Cehu Silvaniei – UDMR ramane in preferintele electoratului maghiar
Colegiul Cehu Silvaniei a fost constituit in jurul orasului cu acelasi nume, la care s-au alaturat comunele Benesat, Bocsa, Boghis, Carastelec, Coseiu, Crasna, Criseni, Dobrin, Hereclean, Maeriste, Nusfalau, Pericei, Salatig, Samsud, Sarmasag si Virsolt. Aceste localitati au procente majoritare de populatie de etnie maghiara si, desi exista posibilitatea ca UDMR-ul sa fie penalizat de propriul electorat pentru apartenenta la guvernarea PDL, se pare ca nu este cazul, cel putin in Salaj. UDMR a obtinut cel mai mare numar de voturi atat la candidatii de primar, cat si la sefia Consiliului Judetean. Candidatii propusi de UDMR pentru primarii in acest colegiu au adunat impreuna 16.399 de voturi, in vreme ce pentru Tiberiu Csoka au votat 15.719 de alegatori. Celelalte partide maghiare nu au reusit nici aici sa anuleze adeziunea electoratului maghiar la UDMR. PCM a obtinut 235 de voturi prin candidatii propusi la primarii, in vreme ce candidatul pentru sefia CJ Salaj a adunat 640 de voturi. PPMT insa a reusit un scor mai bun. Candidatii pentru primari au strans impreuna 697 de voturi, in vreme ce candidatul pentru sefia CJ Salaj – 1.272 de voturi. Pentru ca toamna sa fie mai linistita pentru UDMR, mai au putin de muncit pe acest colegiu, pentru a-si recupera voturile rupte de PPMT.
Dintre partidele romanesti, si pe acest colegiu sta cel mai bine USL. Candidatii de primari au obtinut rezultate destul de interesante: USL – 4.276 de voturi, PNL – 686 de voturi, PC – 45 de voturi, iar PSD – 456 de voturi, ceea ce ridica numarul de voturi cumulate de partidele din USL la 5.463. Curios este ca rezultatul obtinut de candidatul USL la presedintia CJ Salaj este mai mare decat voturile cumulate ale primarilor – 6.261 de voturi. Daca tendinta pro-USL se pastreaza pe acest colegiu, in toamna s-ar putea ivi surprize la obtinerea mandatului de senator pe colegiul Cehu – Simleu.
Voturile obtinute pe acest colegiu de PDL arata ca exista un electorat fidelizat aici. Candidatii de primar pedelisti au obtinut 3.825 de voturi, care se verifica prin optiunea politica pentru candidatul PDL la sefia CJ Salaj – 3.703.
Colegiul Jibou – PSD isi pastreaza suprematia
Colegiul Jibou cuprinde orasul Jibou si comunele Babeni, Balan, Creaca, Cristolt, Dragu, Galgau, Garbou, Hida, Ileanda, Letca, Lozna, Mirsid, Napradea, Poiana Blenchii, Romanasi, Rus, Samnihaiu Almasului, Somes-Odorhei, Surduc, Simisna, Zalha si Zimbor. Testele electorale din ultimii ani au demonstrat ca acest colegiu este fieful PSD-ului, iar alegerile locale din 10 iunie au reconfirmat acest lucru. Si aici a existat aceeasi separatie intre candidaturi USL, PSD, PNL si PC la primarii, iar rezultatele obtinute, ca numar de voturi, arata o suprematie a PSD-ului. USL a obtinut 6.964 de voturi cu candidati comuni la primarii, in vreme ce, de unul singur, PSD-ul a obtinut 7.151 de voturi. Mult mai slab s-au vazut candidatii PNL – 2.853 de voturi, precum si cei ai PC-ului, cu 310 voturi. Cumulate, voturile puterii ajung la 17.278, ceea ce arata ca aici primarii influenteaza puternic votul politic. Rezultatul obtinut de Tiberiu Marc pe acest colegiu aduna 16.111 voturi.
PDL nu sta rau pe colegiul Jibou, insa rezultatele comparate arata ca nu propune candidati suficient de buni la primarii pentru a aduna voturi. La alegerile din 10 iunie „primarii” propusi de PDL cumuleaza 6.931 de voturi, in vreme ce candidatul pentru sefia CJ Salaj a obtinut 7.181 de voturi, ceea ce inseamna ca influenta votului politic e mai mare in cazul PDL-ului.
Tot pe colegiul Jibou s-a inregistrat cel mai bun rezultat obtinut de PP-DD in Salaj. Candidatii propusi de acest partid pentru primariile din colegiu au reusit sa ia 2.661 de voturi, in vreme ce candidatul pentru sefia CJ Salaj a obtinut 2.954 de voturi. Avand in vedere ca e primul test electoral pentru partid, nu se poate preconiza tendinta viitoare a partidului, daca va fi de crestere sau a fost doar o explozie de moment in optiunea electorala a salajenilor.
Colegiul Zalau – Radu Capilnasiu creste
Colegiul Zalau are in componenta doar municipiul, numarul populatiei fiind suficient pentru a constitui un colegiu de sine statator. Fata de alegerile din 2008, candidatul de primar al liberalilor, Radu Capilnasiu, a crescut simtitor in optiuna electoratului, pe fondul cresterii participarii la urne, obtinand 14.748 de voturi. Capilnasiu a tras dupa sine, pe Zalau, si candidatul USL la sefia Consiliului Judetean, Tiberiu Marc fiind votat de 13.352 de zalauani.
Tot comparativ cu alegerile din 2008, PDL nu sta mai prost, reusind sa ia mai multe voturi cu candidatul la primarie, Ioan Abrudan – 3.496 de voturi. Chiar daca si la votul politic dat pentru sefia Consiliului Judetean pe Zalau PDL a luat 4.060 de voturi, municipiul este ostil in continuare acestui partid. In schimb, voturile UDMR-ului s-au distribuit extrem de ciudat. Daca Alexandru Lakatos, candidatul acestei formatiuni pentru Primaria Zalau, a obtinut 2.061 de voturi, Tiberiu Csoka a luat cu aproximativ 1.000 de voturi mai mult ca si candidat la sefia CJ Salaj. Extrem de interesant este si rezultatul obtinut de PP-DD pe Zalau, atat la primarie – Otto Haller a obtinut 2.984 de voturi, cat si la sefia Consiliului Judetean, unde Marius Sandru a adunat 2.379 de voturi.
Testul localelor in perspectiva parlamentarelor din toamna
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...