decembrie 5, 2025
imagine-articol0_41025

Vineri începe înghesuiala de la Zilele Zalăului. Va fi un bâlci pe cinste, unde oamenii vor avea ocazia să cheltuie o grămadă de bani pe care i-ar putea folosi mult mai util. Mă rog, până la urmă şi distracţia este ceva util. Pentru unii. O bună parte din cetăţeni îşi vor lua catrafusele şi se vor muta temporar la ţară, numai să scape de “teroarea zgomotoasă”, de mizerie şi de combinaţia înţepătoare de mirosuri. Sursele vor fi grătarele cu mâncare, gunoiul şi… excrementele, scuzaţi-mi nevoia e a spune lucrului pe nume. Pentru că despre asta vorbim. În fiecare an, Zalăul se transformă într-un adevărat container. Anul trecut, AVE Sălaj a strâns nu mai puţin de 37 de tone de gunoi, iar Citadin a cărat pe durata celor patru zile de petrecere aproximativ 12 tone. În total 49 de tone de gunoi. Gunoiul ca gunoiul, dacă e adunat repede nu apucă să se-mpută. Dar mi-e că rămânem iară şi petrecem în mirosul greu de urină lăsat de cei care stop_coloana nu ştiu ce înseamnă WC public şi se uşurează pe unde apucă, în special în tufişurile din spaţiile verzi şi gangurile dintre blocuri, şi putem rezuma Zilele Zalăului din punct de vedere olfactiv. E drept, majoritatea se simt bine, doar e mâncare şi băutură din belşug, iar copiii au şi ei unde să-şi pe-treacă timpul liber. Toate la un preţ, bineînţeles. Dar oare trebuie să fie o sărbătoare atât de urât mirositoare? Tot noi suntem cei care tragem ponoasele după. Tot noi umblăm cu mâna la nas, cu grimase a spurcăciune. Avem trei zile să dăm examenul civilizaţiei şi anul acesta. Ne trebuie notă de trecere să intrăm în rândul lumii.