Cunoscutul medic cardiolog sălăjean Minodora Bogdan a fost victima unei tâlhării comisă luni seara, în jurul orei 23.00, în timp ce se întorcea acasă. La doar trei metri de intrarea în blocul în care locuiește, Minodora Bogdan a fost atacată de o persoană de sex masculin, a fost strânsă de gât și trântită la pământ, i-au fost smulse cheile de la casă pe care le ținea în mână și poșeta, apoi autorul s-a făcut nevăzut. În urma atacului, cunoscutul medic s-a ales cu un deget rupt, cu lovituri la mâini și la picioare. Norocul său a fost că în parcarea din zonă a ajuns Tinu Crișan, consilierul europarlamentarului Cristian Terheș, care a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutorul polițiștilor. Tot el a fost cel care i-a oferit femeii telefonul, pentru a-și anunța soțul de cele întâmplate.
Atacatorul a fost prins la scurt timp după incident, pe strada Olarilor din Zalău.
Minodora Bogdan: ”Medalia miraculoasă de la Paris și rozarul mi-au fost de ajutor”
”Veneam din Dumbrava, pe jos, așa cum obișnuiesc să merg de obicei. Am oprit pe la bancomat și am scos suma de 2.000 de lei. Mai aveam în poșetă 400 de euro pregătiți pentru dentist, telefonul, actele, un rozar și o medalie miraculoasă de la Paris pe care o port tot timpul la mine. Cu siguranță persoana care m-a atacat mă văzuse, pentru că observasem și eu în timp ce eram la bancomat că trece cineva pe stradă dar nu m-am gândit ce se va întâmpla. După ce am retras banii, am pornit spre casă și la aproximativ trei metri înainte să intru în scara blocului, m-a prins cineva de gât, în așa fel încât să mă imobilizeze la pământ. Aveam cheile în mână și poșeta. Mi le-a smuls și a fugit”, a povestit medicul pentru Graiul Sălajului.
După cum descrie victima, tânărul avea în jur de 1,65 metri înălțime și vreo 50 și ceva de kilograme, cu toate astea a reușit să o tâlhărească. Dorica (așa cum îi spun cunoscuții) a primit ajutor de la doi tineri care au ajuns exact în momentul în care fugise tânărul. ”Au ajuns chiar atunci doi tineri drăguți și au sunat la poliție. Au venit foarte repede echipajele și au reușit să-l prindă, iar bunurile furate mi le-am recuperat. Le mulțumesc pe această cale și sunt convinsă că Medalia miraculoasă de la Paris pe care o port tot timpul la mine împreună cu un rozar mi-au fost de ajutor. Citiți numai despre această Medalie și veți vedea câte minuni a făcut”, a mai spus Dorica. Aceasta afirmă că a aflat de la polițiști că persoana care a atacat-o fusese plecată în străinătate și s-a întors recent. La momentul atacului, tânărul era sub influența băuturilor alcoolice. În urma atacului, doctorița Bogdan s-a ales cu un deget rupt, la mâna în care ținea cheile, cu lovituri la picioare și mâini.
Tinu Crișan: ”Mi-am făcut doar datoria civică”
Tânărul care i-a sărit în ajutor Minodorei Bogdan a relatat, în exclusivitate pentru Graiul Sălajului, că a ajuns în parcarea de lângă Clădirea Transilvania fiind chemat la sediul PNȚCD de Cristian Terheș, șeful său. Imediat ce a parcat, o doamnă a bătut în geamul mașinii și ulterior a urcat în mașină, povestindu-i că cineva a atacat-o și că a strâns-o de gât. Era foarte panicată și speriată. Imediat, tânărul a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor, explicându-le totodată că a trecut cu mașina pe lângă un tânăr mai dubios în spatele blocului de lângă Clădirea Transilvania, tânăr care se îndrepta spre zona Centrului de permanență/ Restaurant Albă ca Zăpada. După apelul la 112, Tinu a încercat să o liniștească pe femeie, i-a oferit chiar și telefonul ca aceasta să își anunțe soțul, apoi a mers și el la sediul IPJ pentru declarații.
”Mi-am făcut doar datoria civică de a ajuta o persoană la nevoie. Am oferit polițiștilor detaliile pe care le știam și am rămas la fața locului alături de doamnă. După ce atacatorul a fost prins și adus la locul faptei, unde a fost și identificat de doamna doctor Bogdan, am mers toți la sediul IPJ unde am dat declarații cu privire la cele întâmplate. Mă bucur că am putut fi de ajutor și îi îndemn pe toți cei care vor fi în situații similare să îi ajute pe cei care au nevoie. Totodată, vreau să felicit polițiștii și jandarmii pentru modul în care au intervenit și au soluționat cauza”, precizat Tinu Crișan.
Tâlharul a fost reținut de polițiști
‘‘La data de 10 mai, ora 23.04, Poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că o femeie a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie. Fapta ar fi fost comisă pe strada Gheorghe Doja din Zalău. Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu jandarmi, au prins în scurt timp persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba de spre un tânăr de 32 de ani, din municipiul Zalău. Din probatoriul administrat de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale s-a stabilit că tânărul, în timp ce se afla pe strada Greorghe Doja ar fi observat o femeie care de deplasa pe jos, moment în care, prin violenţă, a deposedat-o de geanta pe care o avea asupra ei şi în care avea bani, dar şi alte bunuri, după care a fugit”, se arată în comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Sălaj.
Tânărul de 32 de ani a fost reţinut și încarcerat în arestul IP, în noaptea de luni spre marţi, de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată. Acesta a fost prezentat în cursul zilei de marți Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de aretare preventivă. Prejudiciul în valoare de aproximativ 5.500 lei a fost recuperat integral. Cercetările continuă petru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale, mai precizează IPJ Sălaj.
Cardiolog cu drept de libera practica:
”Medalia miraculoasă de la Paris și rozarul mi-au fost de ajutor”
Incredibil….
Am ras de m am prapadit…asa ceva… ))))))
O persoana a fost agresata, faptuitorul a fost prins, victima are un deget rupt, prejudiciul a fost recuperat.
Restul sunt poezii.
400 euro pt dentist?…dentisti se platesc in euro??
Numai lui Dorica putea sa i se intample …
Saracuta,mititica de ea . Noroc ca e mare sportiva in activitate la old boys ..
medalia miraculoasa??? Femeia asta nu e in toate mintile. pe langa faptul ca cine mai merge la cate un consult la ea, iese in depresie din cabinet, asa un medic rau si cu vibratii ultra negative n am vazut in viata mea. Iti spune mereu ca esti pe patul de moarte, indiferent daca ai sau nu ai ceva. Nu mai promovati asemenea personaje.
Esti tu invidioasa ca ea are medalie de la Paris si tu n-ai. E urat ca a fost talharita, dar iata ce bucurie pe omu ala ca s-a ivit ocazia sa fie de folos. Minunat. Noi nu ne bucuram de astfel de ocazii.
Toti cei care o cunosc pe Dorica stiu ca e o persoana deosebita si profund religioasa, si ca a salvat multe, multe vieti ca medic.
Haterii ca si Gianina care improasca cu rautati sunt probabil fumatorii carora Dorica le tot spune sa nu mai bage nicotina in ei ca prostii…
Cata rautate in comentariile unora! Un medic pensionar e talharit, si problema zalauanilor nu e ca poti fi omorat in plin centru, ci ca madam talharita crede in cel de sus.
Geanina, iti ies “vibratiile ultra negative” pe forumuri la iveala, vezi de un distonocalm, ceva, incearca la alt doctor draga…
Da
O doctorita in varsta e atacata in centrul zalaului, si comentatorii ‘luminati’ de mai sus vad o singura problema: faptul ca femeia e prea bisericoasa…