Scandalul cu mafiotii care pun pe piata romaneasca carne stricata s-a lasat cu perchezitii in mai mult de 18 judete din tara. Zeci de firme au fost verificate de catre procurori. SRI spune ca „este o chestiune de Securitate Nationala” si ca „este vorba despre o retea de crima organizata transfrontaliera specializata in activitati de frauda fiscala de mare amploare, axata pe achizitii intracomunitare cu produse din carne”. In Salaj nu s-a ajuns cu perchezitiile si, prin urmare, nu s-a gasit carne stricata destinata vanzarii. La prima vedere, suna bine. Dar judecand dupa informatiile ca uriase cantitati de carne alterata era reprocesata si reambalata in Cluj, ca s-au facut verificari si in Satu Mare si s-a gasit carne stricata in Oradea, mi-e greu sa cred ca nu a ajuns carne alterata si pe rafturile din multe magazine salajene dornice de profit, adica dispuse sa cumpere carne „la negru” si, bineinteles, ieftina, pe care sa o vanda apoi cu profit bunicel. Ministrul Agriculturii spune ca evaziunea fiscala in comertul cu carne este de pana la 40 la suta din piata. Asa cum spuneam, prin Salaj nu s-a trecut cu controlul, deci nu exista informatii. Asta nu inseamna neaparat ca n-am cumparat stop_coloanala randul nostru din carnea stricata adusa de mafiotii in cauza. Iar din actiunea impotriva mafiei carnii, reiese ca aceasta era activa de multa vreme. Cu atat mai mari sanse sa fii avut pe masa ce nu trebuia. Si gandul iar ma duce ca traim intr-o epoca in care daca tu singur nu te ingrijesti de ce mananci, daca nu casti ochii, dai banii pe ce arunca altii si, mai rau, mananci ceva ce te poate imbolnavi. Si nu toate bolile se manifesta acut. Te poti imbolnavi si in timp. Chiar iremediabil. Sa nu mai vorbim de faptul ca sunt pusi in pe-ricol copiii. S-a ajuns ca setea de bani sa fie atat de mare, incat se vinde orice, in orice conditii.
Pentru mine, cel putin, scandalul carnii e un semnal de alarma. Indiferent ce am de cumparat, voi avea grija sa iau de la un comerciant de incredere.
Stim ce carne mancam?
Articole
Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise, susține ministrul educației, Daniel David
Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii Formula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a anunțat ministrul educației, Daniel David. „Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul, care organizează titularizarea, directorii de școală trebuie să își monitorizeze profesorii,…
Mai mult...În 2025, Bacalaureatul începe din ianuarie
Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a susțin luna aceasta probele de competențe ale examenului de Bacalaureat. O altă noutate față de anii anteriori este aceea că elevii vor putea să-și vadă lucrările după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de a depune contestații. În perioada 27-29 ianuarie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În intervalul 29-31 ianuarie e programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în perioada 3-5…
Mai mult...