Liberalii deplang lipsa oricaror masuri pentru stimularea economiei si solutiile „aberante” ale guvernului Boc.
Deputatul liberal de Zalau Mirel Talos este de parere ca solutia pentru iesirea din situatia grea „este demisia imediata a Guvernului PDL, condus de Emil Boc, pentru incompetenta dovedita. Fortele politice parlamentare sunt capabile sa genereze un Guvern suficient de competent pentru a debloca economia romaneasca, dar acesta nu va fi acceptat de catre presedintele Traian Basescu, pentru ca nu vrea decat un Guvern PDL, si pentru ca acest partid nu poate creea un Executiv credibil, iesirea la liman nu o poate da decat demisia domnului Boc si formarea unui guvern de tehnocrati apolitici, insa formarea lui ar echivala cu falimentul PDL”.
La nivel national, PNL are propriile sale propuneri pentru scoaterea tarii din criza: „PNL spune nu reduceri de pensii si salarii, ci reduceri de cheltuieli bugetare – studii de fezabilitate, reducerea cu 20 la suta la combustibili, protocol, reduceri in zona in care ar fi afectata clientela politica”, a spus Antonescu. „Nu exista niciun fel de propuneri de masuri care sa stimuleze economia, avem doar propunerea aberanta de a scadea salariile si pensiile si pana la masura aberanta de a scadea indemnizatiile mamelor si fostilor veterani de razboi”, a comentat ieri presedintele PNL, Crin Antonescu, propunerile lansate de Putere de reducere cu 25 la suta a salariilor, cu 15 la suta a pensiilor si de eliminare a unor dintre subventii, convenite cu FMI.