Pentru ca binele, adevărul și frumosul să dăinuie, ele trebuie concretizate cu fapte reale. Calendarul bizantin ni-l propune astăzi ca și model de trăire pe sfântul Teofilact, episcop al Nicomidiei.

Teofilact provenea dintr-o familie înstărită și a studiat la școli de seamă din Constantinopol. El a ales viața monahală în momentul alegerii lui Tarasie ca patriarh al Constantinopolului. Convins de calitatea caracterului lui Teofilact, Tarasie l-a desemnat pe acesta episcop în Nicomidia. Personalitate distinsă și mărinimoasă, Teofilact s-a remarcat în Nicomidia ca și binefăcător al celor aflați în suferințe și necesități.

Dupa moartea lui Tarasie, la conducerea imperiului a venit iconoclastul Leon. Teofilact i-a cerut împăratului să păstreze credința creștină nealterată, inclusiv onorarea icoanelor, dar, văzând că împăratul ignora adevărul, i-a profețit: “O, împărate, vei cădea cu cădere năprasnică și mare, și nu vei găsi pe nimeni care să te scape de ea!”. Din cauza acestor cuvinte, Teofilact a fost scos cu infamie din scaun și alungat în exil, unde a petrecut timp de treizeci de ani în cele mai mari lipsuri, suferințe și umilințe, și unde în cele din urmă și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Relicvele sale au fost aduse în Nicomidia, în biserica zidită de el, în vremea împărătesei Teodora și a patriarhului Metodie.

Această promptitudine a sfântului Teofilact de a face din viața telurică un mijloc și nu o țintă, pentru a apăra adevărul, pentru a-i restaura pe oameni și a dezgropa talanții, echivalează cu o regalitate. Acest tip de misiune este iubire plenară, iar acest act de dăruire este culminarea adevăratei libertăți. Să învățăm și noi de la acest erou al idealului cum să ne delimităm cu repeziciune de tot ceea ce falsifică ființa morală.

Post Views: 603