Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), crede că abia peste șase ani vom putea circula pe toată autostrada de la Borș la Târgu Mureș. „Tunelul Meseș este o lucrare foarte complicată”, a recunoscut el.

Abia peste șase ani vom putea circula pe toată autostrada de la Borș la Târgu Mureș

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), crede că abia peste șase ani vom putea circula pe toată autostrada de la Borș la Târgu Mureș. El a reamintit tuturor că lucrarea cea mai dificilă de pe Autostrada Transilvania nu are un constructor desemnat, respectiv lotul care cuprinde Tunelul Meseș, Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău. Este posibil ca abia în anul 2030 să se poată circula de la Borș la Târgu Mureș pe toți cei 270 de kilometri, scrie capital.ro.

Sectorul Târgu Mureș -Brașov a fost abandonat, momentan, de autoritățile române, notează aceeași sursă. Pentru lotul care cuprinde Tunelul Meseș, Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, au depus oferte șapte companii. Urmează să se desemneze câștigătorul.

„Meseșul se află în procedura de achiziție publică, este o procedură complicată, au fost oferte foarte complicate, iar colegii mei au depus un efort substanțial în a analiza aceste oferte, urmând să desemneze câștigătorul. În momentul de față, știu că încă sunt în analiză, urmând ca în perioada imediat următoare să desemneze acest câștigător.

Ce pot să vă spun este că eu, ca reprezentant al autorității contractante, potrivit legii, nu am dreptul să mă implic în procedurile de achiziție publică și nici nu o fac, drept pentru care aștept de la ei să vină odată cu raportul procedurii, astfel încât să pot să-l aprob. Este cert că le-am solicitat ca termenul de finalizare să fie unul cât mai rapid, dar fără a periclita și fără a crea anumite probleme în faza de evaluare.

Adică vreau în același timp să facă o analiză profundă și să desemneze în mod corect, potrivit documentației tehnice, a caietului de sarcini și a documentației de atribuire, raportat la prevederile legale, câștigătorul acestei proceduri”, a explicat oficialul român în cadrul unui interviu acordat pentru Gândul.

Tunelul Meseș, o lucrare foarte complicată

În prezent, prioritatea statului român este Coridorul IV paneuropean Nădlac-Sibiu-Pitești-București-Constanța. Legătură cu Moldova se face prin Autostrada Unirii A8, Târgu Mureș – Ungheni. Abia peste cinci ani am putea circula pe autostradă de la granița cu Ungaria până la Târgu Mureș. Este o lucrare foarte complicată Tunelul Meseș.

În prezent, se circulă pe 144km din cei 270 km ai Autostrăzii Transilvania, Borș – Târgu Mureș. Respectiv 125 de kilometri între Nădășelu și Târgu Mureș și 14 kilometri între Nușfalău (Sălaj) și Suplacu de Barcău (Bihor), plus 5 kilometri între Biharia și Borș, la granița României cu Ungaria.

În urmă cu 20 de ani, contractul privind Autostrada Transilvania a fost atribuit companiei americane Bechtel. Segmentul de autostradă Târgu Mureș – Brașov a fost eliminat ulterior din proiectul de infrastructură rutieră.