Agricultorul să cotizeze că aşa e civilizat
Oficialul a fost lămuritor cat se poate:
Camera Agricolă va fi incă o structură care va trăi pe spinarea celor care muncesc.
Nu ştiu caţi dintre fermierii sălăjeni cunosc faptul că secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu a fost unul dintre iniţiatorii Legii nr.238/28 decembrie 2010 (Legea camerelor agicole). La ora actuală, părintele legii mai sus amintite umblă din judeţ in judeţ pentru a prezenta avantajele acestei legi şi posibilităţile ca agricultorii să-şi ia destinul in propriile maini. Asemenea formule le-am mai auzit (unii dintre noi) şi pe vremea colectivi-zării. Semnale sunt că latifundiarul Adrian Rădulescu ar vrea şefia Camerei Agricole Naţionale, pentru că această instituţie nu va avea coloratură politică, iar dacă portocalii pică, omul să-şi aibă asigurat locul pe un jilţ cat mai inalt in structurile agriculturii romaneşti. Deci deplasările lui prin judeţe, zbaterile lui, nu sunt in van. Verificaţi declaraţia de avere a secretarului de stat Adrian Rădulescu de pe site-ul Ministerului Agriculturii şi imi veţi da dreptate.
„Cine-i puternic, ia, cine nu, pică de fraier”
Insoţit de prefectul Alexandru Vegh, de directorul Direcţiei Agricole Sălaj, Ioan Bujiţă, de alţi sus-puşi in ierarhia agriculturii sălăjene, Adrian Rădulescu şi-a inceput poveştile de la tribună cu eforturile pe care le face actualul guvern pentru a sprijini agricultura. A vorbit despre subvenţiile care se vor da pană la sfarşitul anului (şi mai puţin despre cele care au fost tăiate in 2011), despre faptul că in agricultură, ca pretutindeni in Romania, „cine-i puternic, ia, cine nu, pică de fraier”, despre asocieri intre producători, despre neincrederea romanului in aproapele său şi despre camerele agricole.Interpelat de semnatarul acestor randuri cum va plăti badea Ion cotizaţia la camerele agricole, Rădulescu a fost deranjat şi a intrebat in sală dacă există vreun bade Ion. Pentru că el se adresează defapt „fermierilor”, nu ţaranilor nevoiaşi. Nu s-a ridicat nimeni in picioare, cu toate că din cei prezenţi 70-80 la sută trăiesc din agricultura de subzistenţă. Rădulescu a venit in Sălaj să ne spună că „trăim in secolul XXI, şi aşa cum am văzut in Franţa, bunăoară, imi doresc să avem şi aici o cameră agricolă judeţeană puternică”. Nu aţi dori şi un Turn Eiffel in mijlocul Zalăului, domnule Rădulescu? Atata vreme cat luăm de la străini modele, fie ele şi in agricultură, care nu ni se potrivesc, cu paşi repezi călcăm pe calea pierzaniei.
Nici n-a stricat, nici n-a tocmit
Peste o sută de agricultori din Sălaj l-au aşteptat cu sufletul la gură pe secretarul de stat din MADR pentru a-şi spune of-urile. Multe dintre problemele abordate au fost adiacente. De pildă, Ioan Codre, tehnician agricol, vroia bani pentru infiinţarea unui centru de seminţe. Statul nu dă bani tam-nesam i-a răspuns Rădulescu. Nicolae Ţap, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine din Sălaj i-a pus pe tapet ministrului hăţişurile birocratice prin care trebuie să treacă pentru a definitiva o investiţie incepută cu şapte ani in urmă. Răspunsul lui Rădulescu a fost un fel de apă sfinţită, şi a arătat cu degetul spre prefectul Vegh, care ar fi putut rezolva problema. Ce va urma Cel de Sus ştie. Kun Arpad din Jibou, cultivator de plante in spaţii inchise, ii demonstra lui Rădulescu, cum este jecmănit de stat prin impozite, creştere TVA, ca societate comercială, iar dacă ar deveni persoană fizică autorizată cum ar putea el găsi portiţe contra fiscalităţii excesive. Explicaţiile secretarului de stat s-au rezumat la deficienţe legislative, care odată şi odată se vor indrepta. Cert este că mulţi dintre cei care au venit la intalnirea cu Adrian Rădulescu, au plecat cu un gust amar, mai ales că nici secretarul de stat n-a fost in apele sale. Spun asta şi pentru că mai mult il interesa (in timpul intalnirii) dialogul cu controlorii de zbor de la aeroportul din Cluj-Napoca, pentru a fi sigur că prinde avionul de Bucureşti de la orele 16.00.
Secretarul de stat Adrian Rădulescu a venit cu modernizarea agriculturii in Sălaj
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...