Mama dă copilului viaţă din viaţa ei, dar ii dăltuieşte şi sufletul după sufletul ei. Ea este străjerul neadormit, care poartă grijă ca nici apa, nici focul, nici boala şi nici o altă primejdie, să nu se atingă de monumentul creaţiei ei. Dar nu este in lumea aceasta nici durere mai mare, ca durerea de mamă, nici chip mai jalnic şi mai sfaşietor, ca şi chipul ei, nici plans mai amar, ca plansul ei, cand işi vede copilul dăramat de boală, de rătăcire morală, de alte suferinţe care l-ar putea pune in primejdie de moarte. In asemenea imprejurări, chiar dacă omeneşte vorbind ar părea epuizate toate căile de ajutor, ei ii mai rămane la indemană o cale despre care un scriitor a spus că: „Rugăciunea mamei apără de orice primejdie, pe apă şi pe uscat!”. Vom inţelege atat durerea şi zbuciumul mamei pentru cel căruia i-a dat viaţă, dar şi puterea şi folosul rugăciunii mamei pentru el din Evanghelia Duminicii a -17-a după Rusalii ( Matei 15,21-28).
O femeie cananeancă- din părţile Tirului şi Sidonului, care pentru a dobandi vindecarea fiicei sale, alergase pană atunci la tămăduitorii vremii, cercetase arta vindecării, dar se dovedise in zadar: fiica ei nu avea o boală trupească- fizică, ci sufletească , ce se manifesta prin trup „fiind chinuită de diavol”, iar acum aleargă la proorocul de care auzise că a vindecat atatea neputinţe. Strigătul ei „Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” nu este disperat, ci izvorat din credinţa că Iisus este profetul poporului evreu- este Fiul lui David. Domnul ii cunoaşte şi necazul, şi inima, şi credinţa sa, dar a pus-o la incercare, tocmai pentru ca ea să-şi dovedească credinţa şi celor de faţă- apostolilor şi mulţimii. De aceea o lasă să strige fără să răspundă la inceput, iar cand ii răspunde o trece prin cateva probe. Rar se poate afla un astfel de dialog din care să rezulte puterea credinţei şi roadele ei. Oricate piedici s-au pus in calea credinţei femeii cananeence, căreia inima ii spunea că Iisus ii va vindeca fiica, nu s-a lăsat descurajată. Pană şi ucenicii suferă pentru nenorocirea femeii, sunt tulburaţi de strigătele ei, şi se scandalizează de comportarea Domnului:”Slobozeşte-o, că strigă in urma noastră!” Dar femeia insăşi nu se scandalizează şi nu pleacă, nu-L umple de insulte pe Cel pe Care Il implorase cu o clipă mai inainte, cum ar face cei mai mulţi dintre noi. Chiar şi după intervenţia ucenicilor, tăcerea Domnului nu o duce la desnădejde. Ea nu părăseşte rugăciunea, ci stăruie şi mai mult. Rugăciunea ei arată că nu se indoieşte de puterea dumnezeiască a lui Iisus, ea nu se roagă ca unui profet, ca să mijlocească pentru ea in rugăciune, ci se roagă ca unui Dumnezeu, Care poate să-i implinească cererea:” Doamne, ajută-mă!” Nu se simte jignită nici cand Domnul ii răspunde „Nu este bine să iei painea copiilor şi s-o arunci cainilor”. Rărpunsul acesta ar fi descurajat pe o persoană mai puţin hotărată, dar nu şi pe această mamă, care cu adancă smerenie, dar şi credinţă puternică răspunde: „Da, Doamne, dar şi cainii mănancă din fărimiturile ce cad de la masa stăpanilor”. Inaintea tuturor celor de faţă, şi pentru toată creştinătatea de mai tarziu, Domnul i-a confirmat credinţa, şi a impărtăşit-o, nu din făramiturile cainilor, ci din toată plinitatea harului, revărsat asupra copiilor lui Dumnezeu:” O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie precum voieşti!” Evanghelia spune că s-a tămăduit fiica ei in ceasul acela.
O mamă creştină, Sfanta Monica a stăruit in rugăciune ani de-a randul şi cu atata putere-cum numai mamele sunt in stare, incat şi-a putut vedea intors de pe drumuri rătăcite pe fiul său Augustin, mare scriitor şi filozof creştin( mort la 430), căci după cum o convinsese Sfantul Ambrozie^ Nu se putea să moară fiul atator lacrimi”, cate a vărsat ea.

Post Views: 66