Charlie Ottley, jurnalistul străin care a promovat cel mai mult România, prin documentarele sale, dedică o parte a serialului “Flavours of Romania” județului Sălaj
Jurnalistul britanic Charlie Ottley, cel care a promovat România prin documentarul „Wild Carpathia”, a poposit acum și în Sălaj.
O parte din cultura și tradițiile județului vor ajunge să fie cunoscute în întreaga lume, grație celebrului serial documentar “Flavours of Romania”, realizat de jurnalistul britanic îndrăgostit de România.
Aflat, zilele acestea, pentru prima dată în județul Sălaj, Charlie Ottley a vizitat și a filmat la Făgetu, comuna Plopiș, a vizitat Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea de la Iaz, iar în cursul zilei de marți, însoțit de Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, jurnalistul britanic a vizitat Castrul Roman Porolissum.
“Sunt tare bucuros că Țara Silvaniei a fost inclusă în itinerarul lui Charley Ottley și că unele atracții turistice din județul nostru vor fi promovate prin intermediul celebrului documentar TV dedicat culturii, gastronomiei și frumuseții naturale a României. A gustat din pălinca de Sălaj, a savurat preparatele slovace de la Făgetu, a descoperit tradițiile satului românesc la Muzeul de Artă Populară «Ligia Alexandra Bodea» de la Iaz și a fost fascinat de complexitatea și istoria Castrului Roman de la Porolissum. Deși a vizitat doar câteva obiective, și-a dat seama de potențialul turistic imens al acestor locuri și de valoroasa moștenire culturală și istorică a județului. Totodată, ne-a promis că va reveni pe meleagurile noastre, pentru ca împreună cu alți specialiști din domeniu să creăm un proiect de promovare a Sălajului în țară și peste hotare”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.
Documentarul “Flavours of Romania”, ajuns la cel de-al doilea sezon, este alcătuit din 9 episoade, câte unul pentru fiecare regiune istorică a țării. Acesta prezintă elementele naturale, culturale și gastronomice ale fiecărei zone, tradiții, obiceiuri și povești menite să inspire.
Filmările pentru sezonul 2 din “Flavours of Romania” se vor încheia la sfârșitul lunii octombrie, iar documentarul va putea fi urmărit începând de anul viitor la posturile naționale de televiziune din România și, probabil, pe platforma Netflix.
Prima parte a documentarului a fost inclusă pe platforma Netflix și a fost cel mai vizualizat documentar în anul 2020.
Charlie Ottley, întâlnire cu Clubul Rotary Zalău
Luni seara, jurnalistul britanic Charlie Ottley a participat la o întâlnire cu Clubul Rotary Zalău, unde s-a discutat despre activitatea lui în România, despre relația apropiată pe care o are cu Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, mare iubitor al țării noastre, de asemenea, și bineînțeles, despre frumusețile României.
Charlie Ottley a fost distins cu Crucea Casei Regale din România pentru documentarul “Wild Carpathia” şi a primit nenumărate premii de la instituţii şi organisme româneşti din domeniul turismului şi nu numai pentru implicarea sa în promovarea țării noastre.