Guvernul se pregătește să majoreze, chiar să dubleze în unele situații, ajutoarele sociale acordate familiilor fără venituri. Zilele trecute s-a publicat în Monitorul oficial HG 1.154/2022 privind normele de aplicare ale Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care presupune majorări consistente ale ajutoarelor sociale și care ar urma să se aplice din ianuarie 2024.
Totodată, Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă pentru dublarea alocației pentru susținerea familiei. Aceasta ar urma să se majoreze de la 86 de lei, cât e în prezent, la 172 lei pentru un copil, respectiv de la 344 de lei pentru o familie cu 4 sau mai mulți copii, la 689 lei. Camera Deputaților va avea votul decisiv în acest caz.
Pentru a demonstra cât e de rentabil să fii declarat sărac în România, să nu muncești și să beneficiezi de ajutorul statului, sub diferite forme, am calculat cât încasează, lunar, o familie asistată social, în comparație cu o familie cu doi adulți, ambii salariați.
Cât câștigă, lună de lună, un asistat social?
Spre exemplu, să vedem cât primește de la stat o familie cu doi copii și cu doi părinți care nu muncesc și nu contribuie la bugetul de stat, pe care o vom numi familie asistată social:
– locuință socială de la primărie, cu o chirie între 0 și 60 de lei pe lună
– alocații de stat: 484 lei/lună sau 842 lei/lună sau 1.200 lei/lună, în funcție de vârsta copiilor
– ajutor social: 465 lei pe lună, pentru 4 persoane, și asigurare medicală pentru toți membrii familiei, conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat
– alocație pentru susținerea familiei: 173 lei pe lună, în baza Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
– burse sociale la școală
– rechizite gratuite sau bani de liceu
– laptopuri gratuite pentru școlari
– tichet de grădiniță de 105 lei pe lună, pentru copilul înscris la grădiniță, conform Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate
– tichet pentru îmbrăcaminte de 500 lei/an pentru fiecare copil preșcolar sau școlar până în clasa a VIII-a, conform OUG 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați care beneficiază de sprijin educațional
– mese zilnice la Cantina de Ajutor Social, în valoare de 660 lei pe lună (norma de hrană a fost majorată în 2022 de la 12 lei la 22 lei pe zi), pentru fiecare persoană, ceea ce înseamnă un total de 2.640 lei pe lună, pentru o familie
– tichet social electronic pentru mese calde, în valoare de 250 lei, acordat o dată la 2 luni
– ajutor lunar pentru încălzirea locuinței, pe perioada sezonului rece, la nivel maxim: 250 lei pentru încălzirea cu gaz, 320 lei bani de lemne (1.600 lei pe sezon rece), 500 lei la încălzirea cu curent electric, în baza Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie
– supliment lunar pentru energie pe 12 luni (10 lei la gaz, 30 lei sau 70 lei la energie electrică, 20 lei la lemne), în baza Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie
– alimente de la UE, prin POAD, în total 216 kilograme (27 de kilograme alimente pentru fiecare persoană), acordate în două tranșe, în fiecare an.
– produse de igienă de la UE (detergenți, săpunuri, șampon, pastă de dinți, periuțe de dinți) – 8 cutii, acordate în două tranșe.
Făcând o socoteală rapidă, constatăm că venitul lunar total, fără a lua în calcul și bursele școlare ale copiilor, este de 4.232 lei, pentru o familie de 4 persoane, unde nimieni nu muncește, la care se adaugă alimentele și produsele de igienă de la Uniunea Europeană, bursele sociale și asigurările medicale.
E important de menționat că în evidența primăriilor sunt persoane și familii care beneficiază de ajutor social de 20 de ani, de la intrarea în vigoare a Legii 416/2001.
Ce primește de la stat o familie cu doi copii și cu doi adulți care muncesc și contribuie la buget?
Familia cu 2 adulți și 2 copii, ambii părinți angajați cu salariul minim pe economie, câștigă în total, într-o lună, 5.100 lei brut, din care 2.040 lei se duc automat la stat, sub formă de contribuții sociale și impozit pe venit, astfel că rămân cu un venit net în sumă totală de 3.060 lei.
Aceștia pot beneficia de:
-ajutor de încălzire a locuinței în valoare de 125 lei pe lună, pe perioada sezonului rece, 1 noiembrie – 31 martie, și de supliment pentru energie în sumă totală de 40 de lei, conform Legii 226/2021.
-alocații de stat pentru copii și burse sociale
Diferențe evidente, ignorate de politica socială din România
Familia care muncește asigură continuitatea societății prin contribuțiile pe care le plătește, lunar, la bugetul de stat, dar și prin faptul că își școlarizează copiii și îi formează ca și viitori contribuabili.
Familia asistată social nu are, practic, nicio motivație să mențină un loc de muncă. Veniturile salariale nu sunt atractive, întrucât, dacă doar unul din părinți s-ar angaja, și-ar pierde ajutorul social în sumă de 465 lei pe lună, alocația de susținere a familiei în sumă de 173 lei pe lună, mâncarea caldă zilnică de la cantina socială, în valoare de 2.640 lei pe lună, alimentele de la UE, tichetele sociale electronice pentru mese calde, bursa socială și celelalte beneficii sociale. Se instaurează astfel o dependență de benefiicile sociale, iar copiii copiază stilul de viață al părinților lor.
Mai mult decât atât, în actualul context socio-economic, măsurile adoptate par menite să susțină financiar familia în care nu se muncește, întrucât se vehiculează majorări și chiar dublări ale ajutoarelor sociale, descurajând și mai mult ocuparea profesională.
În timp ce familia muncitoare plătește facturi mai mari pentru întreținerea locuinței și pentru alimentele care se scumpesc de la o lună la alta, pentru familia asistată social se majorează ajutoarele la încălzire și sumele alocate pentru mâncarea caldă, gata preparată.
Apar, astfel, inechități greu de digerat pentru majoritatea cetățenilor, în particular,dar și pentru o societate sănătoasă, în general.
Din pacate asta e realitatea trista. Situatia ar fi de ras daca nu ar fii de plans.Si din astfel de anomalii se ramifica si altele .Asta e clasa politica care ne conduce ,pot fi pusi pe acelasi clapod cu prima categorie din articol.Felicitari pentru articol.