Realismul și sensul Preoției: Momente sublime, la Parohia Greco-Catolică”Sfânta Familie”, din Zalău

Dragi cititori, filosoful român Petre Țuțea spunea că, dacă nu cunoaștem revelat- prin grație divină, nu cunoaștem nimic! Viața devine un lucru frivol și mediocru dacă nu-și deschide ferestrele interioare la misterele de credință. Nu putem însă trișa îndelung cu adevărul, cum nu ne putem nutri la nesfârșit cu propria substanța urzită de himere.

Un mister de credință care este astăzi atât de criticat și lovit de societatea secularizată este misterul Preoției. Când oamenii vor să distrugă religia, încep prin a-l ataca pe preot, pentru că, acolo unde nu mai este preot, nu mai este nici Jertfă Euharistică(Sfânta Împărtășanie), prin urmare, daca lipsește Centrul, dispare și religia. Sacramentul Hirotonirii preoțești este o taină care pare să nu ne privească pe niciunul dintre noi, dar totuși ne privește pe toți deopotrivă, pentru că, prin această taină, omul este investit cu toate puterile lui Dumnezeu. Ce devine astfel omul, prin hirotonire? Devine un reprezentant al realităților cerești. Toată fericirea și toate harurile divine vin la noi prin preot. Dacă noi ne-am hotărî să nu mai trăim în ignoranță și să documentam amănunțit istoria spiritualității, am înțelege cum s-a format preoția, cât este de autentică această taină încredințată oamenilor de Însuși Dumnezeu, ce caracter de neșters are și care este rolul ei fundamental în lumea noastră- acela de a restabili comuniunea dintre om și Dumnezeu.

Un astfel de eveniment special, de Hirotonire preoțească, am trăit duminică, 14 decembrie, la Parohia Greco-Catolică”Sfanta Familie” din Zalău, moment în care, tânărul diacon Mihai-Vlad Nuna a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor Preasfințitului Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea. Ce înseamnă ”punerea mâinilor”? Acest gest reprezintă continuitatea Bisericii, transferarea autorității care vine de la Mântuitorul Iisus Christos prin Apostoli( „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi. Acestea zicând, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20, 21-23), ritual solemn instituit în Joia Mare și care transformă omul firesc într-un slujitor consacrat al Bisericii, investit cu o misiune divină. Mântuitorul a întemeiat  această stare specială de transmitere și comunicare a vieții Sale divine prin persoană, așadar, harul și puterea lui Christos nu sunt realități magice, ci puteri ale Persoanei absolute împărtășite numai prin persoane umane. Prin hirotonire, orice preot primește în mod virtual puterea dezlegării păcatelor.

”Preotul, când pornește la drum, devine punte dintre om și Dumnezeu. El trebuie să fie prezența stabilă, într-o lume instabila și vocea blandă, într-o lume zgomotoasă. El trebuie să fie un martor al speranței, într-o lume plină de cinism. Preotul trebuie să fie dăruit comunității, sărac în sine, dar bogat în Domnul. Să sufere  cu cei ce suferă, dar să rămână când alții pleacă și să iubească, când alții îl lovesc. Preotul este un om obișnuit, dar este plin de har. El merge către bolnavi, către săraci, către marginalizați, către fiecare…El le descoperă oamenilor realitățile cerești care se găsesc în Biserică și Masa pregătită de Dumnezeu pentru fiecare, care este Altarul. Fiecare preot, după ce devine preot, moare pentru Christos în fiecare zi, la începutul fiecărei Liturghii”, ne-a destăinuit Preasfințitul Episcop Virgil Bercea, cuprins de fiorii revelației și rememorând momentul în care, acum 43 de ani, a fost, la rândul lui, hirotonit preot  în clandestinitate.

Ce uriașe momente au urmat, în timpul împlinirii ritualului, care s-a petrecut în cadrul Sfintei Liturghii de dimineață. Ce transformări, împrejurul nostru, ce cuvinte de profundă rezonanță, extraordinare dar, pe de-o parte, și teribile. Ce fenomen de asimilare a omului la Christos. Afară din timp și ca sa spun așa și din spațiu, părea că grupul de preoți se amestecă cu nevăzuții Oficianți ai Cinei de Taină, din Ierusalimul antic și vin în atingere cu evenimentul solemn ce era în plină desfăsurare.

Am trăit momente de reverență, dar și de comuniune fraternă în timpul ceremoniei, care au deschis noi drumuri în conștiință, cu atât mai mult cu cât, la hirotonire au fost prezenți și Părintele Protos Acachie Irimea, starețul Mănăstirii Ortodoxe”Schimbarea la Față” din Voivodeni și Părintele Ioan Ștefan, fostul paroh al Bisericii ortodoxe din Aghireș. Nu au lipsit nici autoritățile locale reprezentate de prefectul județului Sălaj, dnl Claudiu Bârsan și Președintele Consiliului Județean Sălaj, dnl Dinu Iancu Sălăjanu.

Dragilor, preoția este ”știința științelor și arta artelor”, scria Sfântul Grigore de Nazians și nici o greșeală umană nu poate compromite validitatea ei. ”Nu vă cramponați de greșelile venite din cler. Clerul acela e dat de dumneavoastră. Nu a venit din cer. Are un tată și o mamă, fiecare preot și episcop”, ne interpelează și, pe bună dreptate, Pr. Ioan Iovan., în timp ce, Sfântul Ioan Gură de Aur ne avertizează că, ”cel ce va învăța a dispretui pe preot, cu timpul îl va disprețui și pe Dumnezeu”. .

Oameni buni, să nu generalizăm și să nu judecăm prea aspru, ci, mai degrabă, să îndreptăm binoclul criticii către noi înșine, cei care suntem responsabili, în esență. Oare nu toți suntem chemați la a fi oameni de vocație? Tați și mame, soți și soții, dascăli și învățăcei, demnitari și subalterni? Oare nici unul nu a eșuat în datoria ce-o are?

 Nu totul este artificial, nu totul este lumesc, nu totul este contrafăcut. Depinde cu ce ochi vrem să privim. Avem, în Sălaj(și nu numai), multe nuclee de spiritualite și repere preoțești de trăire. Trebuie doar să le căutăm! Da! Eu cunosc mulți astfel de oameni. Oameni care-și trăiesc vocația până la abnegație, oameni fervenți, cuprinși până în măduva inimii de principiile morale creștine, oameni implicați și devotați comunității, oameni care și-ar da viața pentru semeni, indiferent de etnie, religie sau stare socială, oameni în prezența cărora, dacă-ți ”ascuți” bine simțurile, îl poți simți, real, pe Mântuitorul. Sub cupola unor astfel de preoți am descoperit Viața, în adevăratul sens al cuvântului, așadar, în ceea ce mă privește,  nici un argument, de orice natură, nu poate să conteste veritatea acestei taine a Preoției.

Filosoful și pedagogul Friedrich Foerster scria, cu privire la șantierul acestei vieți, că ”numai lumea de dincolo ne dă curajul s-o vedem pe toată cea de dincoace”. Să nu fim miopi sufletește, în vremuri în care totul conspiră împotriva adevărului. Să documentam atlasul de evidențe și să privim Preoția prin filtrul credinței, dar și al rațiunii. Să deschidem larg inima către Tainele Bisericii.

Îi dorim și noi, noului preot sălăjean, Părintele Mihai-Vlad Nuna, o activitate pastorală cât mai pasionată și înfloritoare!

.