Voivodeni: O călătorie în timp, pe ulița sufletului…

Într-o lume care galopează frenetic spre un viitor incert, când timpul pare să fi păstrat în pământ ecoul tălăngilor de altădată, peste 200 de hoidăhăzeni au îndrăznit, de acest 1 Mai, să apese butonul de „pauză” și să poposească în tihnă, pe lăița simplității. La Voivodeni, proiectul „Rădăcini în Mișcare: Reînvierea obiceiului pastoral: Împreunatul Oilor” nu a fost doar o simplă reconstituire etno-folclorică, ci o adevărată transfuzie de valori între inima încărcată de amintiri a bunicilor și privirile pline de uimire ale nepoților.

Justificarea unui demers identitar: De ce ne întoarcem la rădăcini?

Proiectul, inițiat de Asociația de Dezvoltare și Inovare Comunitară „URMAȘII VOIEVODULUI” a plecat de la o realitate dureroasă: satele noastre riscă să devină muzee tăcute, în care glasul tradiției se stinge odată cu ultimii ciobani. Proiectul „Rădăcini în Mișcare” și-a propus să scoată din lada de zestre nu obiecte prăfuite, ci trăiri vii. Justificarea este simplă, dar profundă: fără a cunoaște rânduiala pământului și respectul față de animale – piloni pe care s-a clădit supraviețuirea neamului nostru – copiii de azi vor fi „călători fără busolă”.

Ritualul: Între stropi de apă binecuvântată și „vălul” de verdeață

Atmosfera de la Voivodeni a fost una electrică, încărcată de o emoție care a plutit peste ulițele satului. Imaginile surprind momente desprinse parcă din legendele locale: flăcăi costumați în vlojoi vii, acoperiți din cap până în picioare de frunziș verde, simbolizând forța regeneratoare a naturii. Trecerea turmelor prin sat, sub o ploaie de apă aruncată simbolic – ritual menit să aducă spor și protecție – a fost momentul în care trecutul a „năvălit” în prezent.

Sunetul tălăngilor și praful ridicat de sutele de copite au creat un decor senzorial în care tehnologia a părut, pentru câteva ore, complet inutilă.

Emoțiile celor mici și înțelepciunea celor cu părul cărunt

Cele mai surprinzătoare trăiri au fost citite pe chipurile copiilor. Obișnuiți cu ecranele digitale, micuții au descoperit cu uimire textura lânii, ritmul „măsuratului” laptelui la muls și autoritatea blândă a ciobanului care conducea turma. Pentru mulți, a fost prima dată când au înțeles că brânza nu vine dintr-un raft de supermarket, ci din sudoarea frunții și din „pactul” sacru dintre om și natură.

La polul opus, cei cu părul cărunt au trăit o zi de o rară intensitate. În ochii lor s-a putut citi nu doar nostalgia tinereții, ci mai ales satisfacția supremă: aceea de a fi avut cui să transmită „ștafeta”.

Deopotrivă, bunici, părinți și nepoți au condus împreună turmele, simțind ritmul vechi al pământului și au stat martori la măsurișul laptelui învățând că cinstea răbojului nu piere.

Văzându-și nepoții prinși în horă sau gustând cu poftă din primul balmoș, privind cu uimire focul „viu”  la care se preparau  bucatele, bunicii din Voivodeni au simțit că rădăcinile lor sunt, în sfârșit, în siguranță.

Masa comună: Miracolul împărțirii bucuriei

Punctul culminant al întâlnirii a fost masa comună, un adevărat monument al solidarității. Imaginea „coșurilor bucuriei” deschise pe stergarele albe, țesute în casă, a vorbit de la sine. Nu a fost vorba doar despre mâncare, ci despre comuniune, despre a fi împreună.

S-a simțit mirosul proaspăt de caș și urdă, adunat de mâinile dibace ale femeilor din laptele muls de ”sortași”. Slănina tăiată pe fund de lemn, plăcintele cu brânză, ceapa verde, brânzoice pufoase, drob proaspăt și pâinea rumenă s-au amestecat cu aromele grele, dar apetisante, ce veneau din tăpsâile în care  mielul se rumenea si ceaunele în care gulașul și balmoșul bolboroseau a sărbătoare sub cerul liber. Fiecare înghițitură a fost un gest de onoare adus simplității. S-a mâncat cu tihnă, s-a povestit mult și, cel mai important, s-a dăruit pentru că, la Voivodeni, nicio sărbătoare nu e deplină dacă nu se omenesc unii pe alții. Au împărțit nu doar mâncare, ci amintiri uitate, râsete sincere și speranțe pentru un mâine în care tradiția merge mână în mână cu inovația.

Concluzie: Voivodeni, un reper pe harta demnității rurale

Peste 200 de participanți au dovedit că, în Sălaj, încă mai știm să ne oprim din galop. Am învățat la Voivodeni că tradiția nu înseamnă a privi cenușa, ci a păstra vie flacăra. „Împreunatul Oilor” a fost mai mult decât un eveniment; a fost o lecție de demnitate rurală, un memento că, indiferent cât de departe ne va purta lumea, drumul de întoarcere spre „acasă” trece întotdeauna prin curtea bunicilor și prin inima comunității.

Voivodeniul a strălucit, iar tradiția a plecat mai departe, purtată de pașii mărunți ai copiilor care, de acum, știu cine sunt și de unde vin.

Aurora Boca, Asociația Urmașii Voievodului

Foto: Arhiva Proiectului „Rădăcini în Mișcare”