Primăria Zalău a decis ca Citadin SA să repare drumurile stricate de lucrările la canalizare şi se declară nemulţumită de firma executantă.
Problema lucrărilor la canalizarea menajară a oraşului şi a refacerii drumurilor sparte a fost adusă din nou in atenţia publicului de către conducerea Primăriei Zalău cu ocazia conferinţei de presă de ieri. Datorită perioadei de iarnă, multe din lucrări nu au putut fi finalizate. Odată cu venirea primăverii, municipalitatea susţine că a realizat „un inventar” pentru a nu scăpa din evidenţă nicio străduţă afectată de lucrările la canalizare. „In această lună ar trebui ca OMS să finalizeze lucrările, cu toate că termenul de finalizare era prevăzut pentru 31 decembrie 2010, insă monitorizarea lucrărilor este realizată de către Compania de Apă Someş, care a incheiat contractul cu OMS”, spune primarul Radu Căpilnaşiu. Acesta se declară „deranjat” de faptul că OMS a lăsat la sfarşit zona centrală, deşi bulevardul era preconizat a fi spart in luna august a anului trecut, şi spune că „este o lipsă de organizare din partea firmei OMS”. Pentru lucrările defectuoase, compania maghiară a primit anul acesta şase amenzi in valoare totală de 20.000 de lei, a anunţat Ştefan Jugrestan, şeful serviciului Corp Control.
Maghiarii vor plăti refacerea drumurilor
Nemulţumiţi că refacerile făcute de maghiari „nu au respectat tehnologiile in vigoare”, persoanele din executivul primăriei au luat decizia ca acest gen de lucrări să fie efectuate de către Citadin şi vor avea o garanţie de un an. „Am stabilit ca refacerile să fie făcute de către o singură firmă – Citadin, care este administratorul drumului public şi responsabilul pentru calitatea străzilor. OMS va plăti către Citadin refacerea drumurilor sparte pentru canalizare”, a declarat Radu Nistorescu, administratorul public al municipiului. De asemenea, OMS „va trebui să se decidă in această săptămană cum va reface strada Crasnei, pentru că acel beton a fost doar o soluţie pentru ieşirea din iarnă”.
Timp de cinci ani nu se mai sparg străzile reabilitate
Primarul Zalăului afirmă că „străzile reabilitate nu se vor mai sparge pentru lucrări noi pe o perioadă de aproximativ cinci ani”, in afara cazurilor in care vor fi lucrări necesare cauzate de spargerea unei conducte, de exemplu. „Vrem să ne planificăm investiţiile impreună cu toţi furnizorii de utilităţi pentru a nu reface străzile, ca mai apoi să le spargem. De aproape un an solicit furnizorilor să ne comunice un plan de investiţii, insă pană acum nu am primit nici un răspuns. Mulţi dintre ei dau vina pe lipsa banilor”, spune Radu Nistorescu. In Zalău urmează să se efectueze lucrări pe partea de distribuţie a energiei termice, precum şi lucrări de modernizare a parcării şi staţiei de autobuz şi taxi din zona Perla.