„Incercăm să aducem la Zalău o medalie”
Cu toate că trece printr-o perioadă de restructurare, in ceea ce priveşte sportivii, secţia de tenis de masă a CSM Zalău continuă să ţintească spre rezultate dintre cele mai bune la competiţiile la care ia parte. La fel se va intampla şi la Bistriţa, unde, in perioada 7 – 9 aprilie, va avea loc Divizia Naţională pe echipe, rezervată juniorilor I. Gruparea zălăuană va fi reprezentată de patru sportivi, este vorba despre Andrei Margin, Sur Tamas, Bogdan Mureşan şi Rareş Olăhuţ. Aceştia au trasat ca obiectiv obţinerea unei medalii. „Incercăm să aducem la Zalău o medalie. Ştim că va fi greu, dar in sport orice este posibil”, ne-a mărturisit antrenorul Victor Puie. Delegaţia sălăjeană va porni spre Bistriţa in cursul zilei de azi.
Referitor la Andrada Vincze, cea mai titrată tenismenă a Sălajului, trebuie să spunem că sportiva noastră are un program infernal in această perioadă. Astfel, in cursul zilei de ieri, zălăuanca, care evoluează pentru formaţia Szekszard din Ungaria, a avut etapă in cadrul Campionatului Europei Centrale. La fel se va intampla şi la finalul acestei săptămani, dar şi la mijlocul celei viitoare. „Andrada are un program foarte incărcat, dar este pregătită pentru aceste meciuri, mai ales că nu mai acuză dureri la braţul de joc”, a conchis Victor Puie, antrenorul secţiei de tenis de masă a CSM Zalău, care este şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Tenis de Masă.