Un bătran de 90 de ani a ars de viu in incendiul pe care l-a provocat
Un bătran de 90 de ani din Gostila a ars de viu, incercand să-şi cureţe terenul prin aprinderea resturilor vegetale pe o suprafaţă de aproximativ un hectar. Pămantul era poziţionat langă o pădure, in locul numit Dealul Mare, iar vegetaţia era uscată. Gheorghe Balc, in incercarea de a potoli focul, a fost pur şi simplu inghiţit de flăcări. A fost găsit a doua zi aproape carbonizat, la marginea unor tufişuri care „au refuzat” să ardă in intregime.
Nu l-a putut opri nimeni
Luni, in jurul amiezii bătranul a plecat spre terenul din Dealul Mare pentru a-l curăţa. Nora lui, Lenuţa a insistat să rămană acasă să dea de mancare la cele cinci vaci din poiată. N-a fost modru să-l induplece. Şi-a luat in tăgarţă o secure, cateva cutii de chibrituri, o sticlă cu apă şi… dus a fost. „Era ca o chemare, zice Lenuţa, nu l-am putut opri nicicum”. Desigur, acolo il aştepta femeia cu coasa in spinare şi nu o putea refuza. De la casa lui Gheorghe Balc pană la teren sunt aproximativ trei kilometri. Se presupune că bătranul a ajuns la locul cu pricina la orele 14,00. Incendieri de terenuri au mai fost in hotarul Gostilei, spun sătenii, şi primăvara sunt mereu, dar nimeni n-a avut de suferit.
Gheorghe Balc locuia impreună cu cei doi fii ai săi, cu nurorile şi cu nepoţii. Era o familie numeroasă şi unită, mai ales că bătranul avea poftă de muncă precum cu 20 de ani in urmă.
L-au căutat toată noaptea
Cum intunericul a inceput să cadă peste sat şi bătranul nu s-a mai intors, Vasile, unul din fii, impreună cu vecinul Costică şi doi copii au bătut terenul din Dealul mare in lung şi-n lat cu lămpaşe şi lanterne. „Era noapte, am trecut la doi metri de el, dar nu l-am văzut^ mărturiseşte Vasile. Acţiunea de căutare a fost reluată a doua zi. Cu lume multă, cu caini de-ai casei. După căutări de cateva ore, sub o tufă la marginea tarlalei a fost găsit trupul nonagenarului. „Ars, zice vecina Valeria, ca un porc după parjoleală”. A fost anunţată poliţia, a venit şi procuratura la faţa locului, iar cadavrul aproape carbonizat a fost transportat la Zalău pentru autopsie. Ieri, familia lui Gheorghe Balc stătea mai mult la poartă şi tresărea la fiecare zgomot de maşină. Poate il aduc.
Ii era drag pămantul; in rest, presupuneri
Flaviu, unul dintre nepoţi, presupune că bătranul s-a inecat cu fumul emanat de pe mirişte. A căzut şi nu s-a mai putut scula. Presupunerea provine de la faptul că după ridicarea cadavrului, Flaviu a găsit proteza dentară a bătranului, undeva in ţărană. Samuil Balc, in varstă de 88 de ani, fratele victimei, pune in calcul faptul că decedatului i s-ar fi aprins cizmele de cauciuc in incercarea de a stinge focul spre a nu ajunge la pădure. Vecina Veronica Bant este de părere că „pană aici i-a fost, aici i s-a tăiat aţa şi gata”. Am discutat şi cu oficiali ai Primăriei din Poiana Blenchi, dar nimeni nu s-a pronunţat referitor la cauza accidentului. Presupuneri cu duiumul. Cert este că in dragostea sa pentru pămant, un semen de-al nostru s-a dus la …ceruri. Imi amintesc de gestul lui Ion al lui Rebreanu, care in zori săruta ţărana. Şi nu mai zic nimic.
74 de incendii intr-o lună
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj a intervenit incepand cu luna martie la nu mai puţin de 74 de incendii de vegetaţie uscată, in majoritatea localităţilor judeţului. Cele mai multe incendii au avut loc in municipiul Zalău, unde au fost avariate şi trei autoturisme parcate pe marginea drumului aflat in vecinătatea unui teren cuprins de flăcări. Potrivit locotenentului Lucian Jacodi, la o primă centralizare a pagubelor provocate de către focul scăpat de sub control putem enumera peste 250 de hectare de teren arse, zece familii de albine mistuite de flăcări, precum şi livezi de pruni şi culturi de viţă de vie.
Un bătran de 90 de ani a ars de viu
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...