A avansat stadiul lucrărilor proiectului de amenajare a parcării etajate din proximitatea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 1.

Administratorul public al Municipiului, Călin-Cristian Forț, împreună cu responsabilii de proiect din instituție și cu responsabilul de proiect din cadrul firmei care execută lucrările, au efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul și modul execuției lucrărilor.

Potrivit informării Primăriei Zalău, în momentul de față se lucrează la amenajarea planșeului la nivelul etajului. Reprezentantul Societății Horizont Project a dat asigurări că lucrările sunt în grafic, iar în această toamnă investiția va putea fi utilizată de către cetățeni.

”Prin intermediul acestei parcări etajate, numărul locurilor de parcare va fi suplimentat semnificativ, fiind amenajate 37 de locuri de parcare în această zonă. Principalele investiții cuprinse în acest proiect sunt: lucrări de asigurare a utilităților necesare funcționării obiectivului, realizare corp de clădire, finisaje interioare și exterioare, amenajări exterioare, lucrări de drumuri și circulație și amenajare spații verzi”, precizează sursa citată.

Un proiect asemănător va fi implementat lângă Spitalul Vechi, în Porolissum.

Pentru realizarea acestei parcări, Primăria a obținut finanțare de la Guvernul României în valoare de 5 milioane de lei.