Fostul vicar află vineri, 1 noiembrie, dacă scapă de arestul preventiv
Curtea de Apel Cluj judecă vineri, 1 noiembrie, solicitarea fostului vicar al Episcopiei Sălajului, preotul Ionuț Pop, de a scăpa de arestul preventiv.
Preotul a fost arestat în 26 noiembrie, fiind acuzat de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune și fals în înscrisuri. Acesta ar fi cauzat prin faptele sale, spun procurorii, un prejudiciu de 3 milioane de lei.
De cealaltă parte, avocatul spune că preotul a fost arestat pe nedrept și acesta ar fi denunțat, de fapt, încă din luna martie, mai multe nereguli din sânul Episcopiei.
Surse judiciare spun că Preasfințitul Petroniu, episcopul Sălajului, a fost audiat ca martor în dosar, iar alți preoți au fost sau urmează să ajungă la discuții cu anchetatorii.
Între timp, avocatul fostului vicar lansează acuzații grave la adresa episcopului. “Episcopul Sălajului a construit casa arhierească fără știrea Patriarhiei deoarece era construită pe numele său. Există dovezi directe și clare în acest sens. Acesta deține un număr de aproximativ 49 de imobile pe persoană fizică.
Mai deține, de asemenea, alte imobile prin interpuși. A deținut pe persoana fizică mai multe autoturisme de lux: Mercedes CLS, Mercedes S class, Audi”, spune avocatul Bogdan Ilea.
Într-un alt comunicat de presă, avocatul aduce în discuție numeroase excursii de lux care s-ar fi desfășurat pe banii episcopiei.
“Fiind mandatat de preotul Pop Ionuț, în calitate de apărător ales ale acestuia, sunt în măsură să aduc la cunoștința publicului faptul că într-o perioadă de câțiva ani a fost nevoit să îl însoțească pe Episcop în mai multe excursii externe. De menționat ca Ierarhii au nevoie de avizul Patriarhiei pentru a se deplasa în străinatate, pe baza unor invitații și strict în scopul unor activități specifice: întâlniri, conferințe etc . Deplasările au fost făcute civil, fără știința Patriarhiei. Am documentat cu înscrisuri, până în prezent, aproximativ 57 de excursii externe, toate fiind plătite din banii episcopiei, iar în aceste excursii s-a deplasat conducătorul episcopiei, împreună cu vicarul. Destinațiile alese sunt toate exotice: Miami, Seychelles, Bahrain, Dubai, Abu Dhabi, Corea de Sud, Japonia, Noua Zeelandă, Bahamas etc. ( există documente pentru toate deplasările). Deplasările erau achitate din fonduri ale Episcopiei.
Acestea însumează aproximativ 92.000 de euro din datele deținute până în prezent.
Ar mai fi de menționat că, de fiecare dată, pentru a preveni un refuz al vicarului de a-l însoți, acesta era amenințat cu o posibilă schimbare din funcție și pierderea inclusiv a parohiei Sf. Nicolae din Zalău.
Mai există și alte excursii care urmează a fi documentate. Așteptăm ca preotul Pop Ionuț să fie audiat de organele competente. De asemenea primim semnale că și alți preoți din Sălaj doresc să dea declarații despre nereguli”, spune avocatul Bogdan Ilea.
E important de menționat faptul că, pentru o corectă și echilibrată informare, am solicitat un punct de vedere oficial din partea Episcopiei Sălajului, prin intermediul adresei de e-mail afișată pe site-ul instituției. Telefonic, nu am reușim să vorbim cu nimeni la numărul de fix afișat pe site-ul propriu. Până la închiderea ediției, nu am primit niciun răspuns. Îl vom publica de îndată ce îl vom primi.