La împlinirea a 4 ani de la depunerea jurământului, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a făcut bilanțul primului său mandat în fruntea administrației sălăjene.

Principalele realizări, dar și proiectele avute în vedere pentru cel de-al doilea mandat au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă, joi, 31 octombrie.

În perioada 2020-2024, în Sălaj s-au făcut investiții de peste un miliard de lei în proiecte de infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, cultură și protecție socială.

Pentru comparație, spune președintele Consiliului Județean, în mandatul anterior venirii sale în instituție, adică în perioada 2014-2019, investițiile Consiliului Județean Sălaj au fost de 95 milioane lei.

“Acest lucru înseamnă o creștere de 10 ori a sumelor care au în mers în dezvoltare și în creșterea nivelului de trai al sălăjenilor. Din aceste investiții, o mare parte o reprezintă banii de la Uniunea Europeană. Valoarea fondurilor europene atrase a crescut de aproape 5 ori, ajungând în acest mandat la peste 140 milioane de euro, față de 29 milioane de euro, în perioada 2014-2019. În paralel, am reușit să diminuăm semnificativ sumele alocate cheltuielilor de funcționare și să concentrăm resursele financiare pentru proiectele de viitor. Anul 2021 a fost primul an în care, prin buget, am alocat mai mulți bani pentru dezvoltare decât pentru funcționare”, a spus Dinu Iancu Sălăjanu.

Potrivit datelor prezentate, în anul 2019, 80% din bugetul județului mergea pe funcționare și 20% pentru dezvoltare. În 2023, 36% din bani au fost cheltuiți pe funcționare și 64% au fost alocați alocați secțiunii de dezvoltare, adică investițiilor.

S-au reabilitat 161 de kilometri de drumuri județene

Pe parte de infrastructură rutieră, în cei 4 ani s-au modernizat și reabilitat 13 drumuri județene, totalizând 161 de kilometri. Sumele investite în aceste lcurări trec de 170 de milioane de lei.

S-au reabilitat DJ 109E: Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (Pod Ciocmani) – 34,5 km, DJ 191D: Tusa – limită județ Cluj – 12,13 km, DJ 108D: Crișeni (DN 1H) – Cehu Silvaniei (DJ 196) – 23 km, DJ 109: Dragu – limită județ Cluj – 0,6 km, DJ 109P: Camăr – limită județ Satu Mare – 3,5 km, DJ 109F: Fodora – DN 1C – 0,8 km, DJ 108D: Cehu – limită județ Maramureș – 4,3 km, DJ 110A: Guruslău – Archid – 13,7 km(covor asfaltic), DJ 108A: Bogdana – limită județ Cluj – 11,6 km, DJ 108A: Loc. Bogdana – 2,3 km, DJ 110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec – 16,5 km, DJ 108T: Ulciug – Maramureș – 2 km, DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Zalău – Creaca – 37 km. Tot la lucrări finalizate intră punerea în siguranță a podului peste râul Someș, pe DJ 108S, în localitatea Rus, consolidarea podului din Ileanda,pe DJ 110C, și punereaîn siguranță a podețului de la Carastelec.

Alte 8 proiecte, tot pe parte de infrastructură rutieră, sunt în derulare în momentul de față. Acestea însumează circa 74 de milometri, valoarea investițiilor ajungând la 250 de milioane de lei.

“40% din rețeaua de drumuri județene a fost reabilitată sau este în curs de modernizare, în doar un mandat de 4 ani”, a precizat președintele Consiliului Județean Sălaj.

În următorii 4 ani, dă asigurări Dinu Iancu-Sălăjanu, se va realiza Drumul Expres Jibou – Românași, conexiune cu Autostrada Transilvania, se vor reabilita DJ 191D: DN 1H – Nușfalău – Boghiș – Valcău de Jos – 11 km ( investiție de circa 62 milioane lei), DJ 110D: Surduc (DN 1H) – Cristolțel – Cristolț (DC 48) – 1 km, DJ 108N: limită județ Cluj – Petrindu – Tămașa – Cuzăplac – Almașu – Babiu – Mesteacănu – DJ 108A – 35 km (investiție de aproximativ 54,7 milioane lei), se va contrui un pod peste râul Someș, pe DJ 108E, în localitatea Năpradea (cost aproximativ 50 milioane de lei), se va pune în siguranță poduldin localitatea Guruslău, la monumentul lui Mihai Viteazul.

59 de milioane de lei, bani investiți în sănătate în ultimii 4 ani

În sănătate s-au investit, în primul său mandat, 59 de milioane de lei, a menționat Dinu Iancu Sălăjanu.

Principalele proiecte derulate au vizat extinderea Ambulatoriului de Specialitate și dotarea cu angiograf, dotarea cu aparatură medicală modernă, inclusiv cu mamograf 3D, a Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Zalău, extinderea UPU-SMURD Zalău, dotarea Secției Neonatologie cu aparatură pentru îmbunătățirea programului de screening, amenajarea parcării cu 155 de locuri de la Spitalul Județean, extinderea Ambulatoriului și redeschiderea Spitalului din Cehu Silvaniei.

În următorii 4 ani, afirmă Dinu Iancu Sălăjanu, investițiile în sănătate vor continua cu realizarea unui Bloc Operator nou, cu 14 săli de operații, Secție Anestezie și Terapie Intensivă, Unitate de transfuzie sanguină, construirea Centrului Oncologic la Zalău, eficientizarea energetică a Spitalului Județean de Urgență Zalău, amenajarea heliportului, reabilitarea secțiilor de Psihiatrie și Recuperare. Valoarea acestor proiecte depășește 600 milioane lei.

Peste 30 de milioane de lei au mers către educație, sport, cultură și protecție socială

În mandatul său, Consiliul Județean Sălaj a câștigat finanțări europene în valoare de aproape 70 de milioane lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru modernizarea infrastructurii educaționale. De asemenea, s-au alocat în cei 4 ani peste 5 milioane de lei pentru protecție socială.

21 milioane de lei au fost alocați, în vederea susținerii sportului de masă și de performanță, către cluburile de handbal, volei, karate și fotbal din județ, secțiile de seniori și juniori, în timp ce 400 de proiecte sportive, recreative și de tineret implementate de ONG-uri și culte religioase au fost finanțate cu circa 2 milioane de lei.

Programul privind protecția monumentelor istorice ale Sălajului a beneficiat, în acești 4 ani, de un buget total de 2,2 milioane de lei, bani folosiți pentru restaurarea și consolidarea a 26 edificii reprezentantive pentru tradiția culturală și spirituală a Țării Silvaniei.

Peste 200.000 de lei au fost direcționați către proiectele culturale implementate de asociațiile „Pro Teatru” și „Inimioare Fericite”.

„Noi, județul Sălaj, nu avem altă șansă decât aceea de a fi o alternativă la Cluj, la Bihor, la celelalte județe care ne înconjoară, printr-un sistem rutier bine pus la punct, printr-o dezvoltare a sistemului de sănătate, prin dezvoltarea învățământului și prin convingerea cetățenilor că aici, în județul Sălaj, pot să își crească copiii în siguranță și în condițiile cele mai bune”, a conchis președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.