Premierul interimar Nicolae Ciucă dă asigurări că autoritățile nu au în plan o carantinare totală după sărbători. În contextul prelungirii stării de alertă pe tot teritorul României, acesta a declarat că infirmă “fake news-urile prin care se anunța că se intră în lockdown din nou”.
Prim-ministrul interimar nu a exclus varianta carantinării unor localități, acolo unde situația epidemiologică va impune acest lucru.
“Al doilea subiect care cred că este foarte important este legat de partea de decizii privind carantinarea unor localități. Deși avem o cifră constantă a cazurilor de pozitivare, totuși din discuția şi analiza pe care le-am avut legate de acest subiect, avem o creștere de până la 35 de localități carantinate şi, de asemenea, avem o situație pe care va trebui să o discutăm şi să o analizăm legată de creşterea numărului de pozitivări la nivelul Capitalei “, a afirmat Ciucă.
Începând de luni, 14 decembrie, intrăm în a opta lună de stare de alertă.
De asemenea, Nicolae Ciucă a cerut ANSVSA și structurilor MAI să monitorizeze atent în această perioadă activitatea din piețe.
“Piețele vor fi deschise, motiv pentru care, așa cum am discutat, o să rog ANSVSA și structurile Ministerului Afacerilor Interne să își coordoneze activitățile astfel încât să putem să avem o monitorizare a tot ceea ce înseamnă activitatea în piețe pentru a putea să evităm partea aceasta de răspândire a a virusului. (…) Intră în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să acționăm astfel încât să putem să limităm tot ceea ce înseamnă factori de risc pentru răspândire și cred că este o responsabilitate personală, este o responsabilitate civică, și oamenii au puterea să înțeleagă cât de critică este situația și, prin contribuția fiecăruia, putem să complementăm măsurile luate la nivel instituțional”, a conchis șeful Guvernului.