Autoritățile sălăjene au prezentat marți, într-o conferință de presă, concluziile după Maratonul Vaccinării, organizat în weekend la Zalău.

Imunizarea s-a făcut pe două fluxuri, unul cu ser Pfizer și unul cu ser Johnson&Johnson, astfel că fiecare persoană care a dorit să se vaccineze a putut opta pentru unul din cele două vaccinuri disponibile.

La Maraton s-au vaccinat în total 1200 de persoane pe ambele fluxuri. De menționat faptul că vaccinul american Johnson&Johnson s-a bucurat de un real succes printre cei care au ales să se imunizezeze în weekend în parcarea de la mall. Acest lucru se datorează, cred organizatorii, și faptului că acest ser se administrează într-o singură doză, nemaifiind nevoie de rapel.

În Sălaj, serul american se găsește acum la 18 medici de familie (13 în mediul rural, 5 în mediul urban), potrivit directorului DSP Sălaj, Ligia Marincaș. La nivel județean, 1.436 de persoane s-au vaccinat deja cu Johnson&Johnson.

Pentru cei care s-au vaccinat la maraton cu Pfizer, cu prima doză, prefectul dă asigurări că vom mai avea la Zalău încă un maraton, pentru rapel.

“Maratonul s-a desfășurat în cele mai bune condiții. Mulțumesc autorităților care ne-au sprijinit, celor de la I.S.U. care ne-au asigurat condițiile logistice, Poliției, Jandarmeriei, Crucii Roșii care a fost la înălțime în acest weekend și, nu în ultimul rând, țin să mulțumesc domnului director al Value Centre, Sergiu Potra, care a înțeles importanța efortului nostru și importanța vaccinării, astfel că ne-a pus la dispoziție terenul, parcarea, și a răspuns pozitiv la orice solicitare. Dorim să vorbim despre rapel. Eu am convingerea că cei care s-au vaccinat cu Pfizer la maratonul de la acest sfârșit de săptămână, dacă prima doză am făcut posibil să fie în această variantă, vom mai avea, cu siguranță, încă un maraton și pentru a doua doză”,  a anunțat prefectul Dari Toma.

Bani și resurse sunt și pentru maratonul următor, spune prefectul. Acesta nu exclude varianta de a le oferi și altor doritori posibilitatea de a se vaccina cu prima doză la maratonul pentru rapel. “Încercăm să răspundem pozitiv la orice variante de vaccinare”, a conchis Dari Toma.

“Maratonul de Vaccinare a crescut apetitul pentru imunizare. Astfel că, la centrul de vaccinare de la Centrul Militar, în același weekend, s-au vaccinat alte peste 2.100 de persoane” , a precizat directorul DSP, Ligia Marincaș.

Elevii nu vor fi condiționați la Bacalaureat de vaccinare, dau asigurări autoritățile

În cadrul conferinței de presă, prefectul Dari Toma a vorbit și despre examenul de Bacalaureat care se apropie și de încercarea de a înlesni vaccinarea elevilor peste 16 ani, care doresc să facă acest lucru. Elevii sub 18 ani trebuie să se prezinte cu un părinte, care semnează pentru ei, în momentul imunizării.

Întrebat de reporterul Graiul Sălajului dacă elevilor li se condiționează, oarecum, prezența la Bacalaureat de efectuarea vaccinului anti-covid, atât prefectul, cât și suprefecții au spus același lucru: “Sub nicio formă nu vom condiționa elevii care nu vor să se vaccineze!”.

Potrivit datelor existente, în acest moment în Sălaj ar fi cam 250 de elevi dispuși să se vaccineze.

De asemenea, au fost anunțate primăriile din județ să-și catagrafieze persoanele doritoare să se vaccineze, iar acolo unde se adună 30 de oameni vor fi trimise echipele mobile.

Directorul DSP a precizat, de asemenea, că vaccinarea va continua, cu accent pe comunităţile din mediul rural şi tinerii cu vârste între 16-18 ani.