Sălajul a avut și are niște oameni frumoși…câte doi, trei în fiecare așezare, pe care parcă se sprijină tot universul rural. Sunt oameni simpli, inteligenți, înțelepți, foarte buni povestitori, cu o putere interioară fantastică, căliți de greutățile și piedicile vieții.

Când l-am întâlnit pe Ioan Șanta, mi-a lăsat impresia unui personaj coborât din cărți. Cu părul lung și barba crescută, se aseamănă cu geto-dacii pe care îi iubește atât de mult.

În vârstă de 54 de ani, Ioan Șanta, originar din Sighetul Silvaniei, a avut o viață presărată cu fericiri și nefericiri (rămas văduv de tânăr, Ioan Șanta s-a dedicat muncii, creșterii copilului său și activităților culturale din cadrul localității Sighetul Silvaniei), dar i s-a aplicat perfect zicala aceea din bătrâni:”Dumnezeu îți închide o ușă, dar îți deschide o alta”. Meșter priceput, cu o mână de aur, nea Nelu contruiește case din temelii. Mai mult de jumătate din noile case construite în sat, și nu numai, îi poartă semnătura. Așa a început și pasiunea sa pentru colecționat obiecte vechi, tradiționale.

“Lucram în câte-o casă, uite, de exemplu, în casa care se vede pe geamul școlii, am găsit în pod un război de țesut cânepă. Iar proprietarii își doreau să scape de el, astfel că l-am luat eu. De aici războiul, de la altă casă am primit câteva blide de lut și tot așa, până când m-am gândit să încropesc o cameră, undeva, ca să păstrăm aceste valori tradiționale, pentru a le putea vedea și copiii noștri”, ne povestește interlocutorul nostru.

Ajutat de  educatoarea din sat, Romina Gîrbovan, și câțiva localnici implicați, omul a amenajat, prin efortul și cheltuiala proprie, încă din anul 2018, o încăpere din clădirea Școlii Gimnaziale din localitate, pe care a transformat-o într-un fel de mic muzeu al satului.

Pot fi văzute aici paturi vechi, umplute cu strujacuri de paie, perne tărcate, fețe de masă și șterguri țesute cu modele tradiționale, două lădoaie (folosite în trecut pentru depozitat zestrea), lămpi de mină, blide de lut, un hurdău (butoi), două aparate de radio din anii 50-60, un călcător de rufe pe cărbuni (voșorlău, ticlăzău) și multe altele.

Cel mai vechi obiect este din anul 1948, se numește mângalău, și era folosit la ridicarea gradului de finețe pentru pânza de cânepă. “Se întindea pânza de cânepă pe o masă sau o scândură și se freca cu mângalăul până devenea moale și fină”, ne povestește Ioan Șanta.

Copiii din localitate vizitau sălița amenajată precum o cameră veche de țară atunci când aveau “Școala Altfel” și li se explica, de către cadrele didactice, istoria și utilitatea fiecărui lucru. Ioan Șanta ar fi dorit să desfășoare aici, alături de sătenii din Sighetul Silvaniei, șezători tradiționale și diverse ateliere, așa cum vedem și-n alte sate, dar pandemia i-a încurcat socotelile.

Acesta nu este la primul contact cu tradiția și cultura. Fiind pasionat de fotografie, a fost contactat de către profesorul Mirel Matyas (director la Colegiul Tehnic API Zalău) și, astfel, a devenit unul dintre organizatorii și ghizii pentru artiștii din Tabăra de Fotografie 2018, care imortalizează locații de poveste din Sălaj. O altă inițiativă frumoasă, în colaborare cu profesorul Matyas și cu directorul școlii gimnaziale din localitatea Chieșd, Anton Claudiu Gelu, a fost aceea de a intra în posesia a 100 de bulbi de lalele pestrițe (sponsorizare a unei fiice a satului), flori rare, de altfel, care au fost plantate în curtea școlii din localitate. Cu flori, s-a scris atunci “România 100”. Directorul Grădinii Botanice din Jibou, Cosmin Sicora, i-a ajutat cu sfaturi legate de cultura și întreținerea acestor flori. De asemenea, cu aceeași ocazie, în curtea bisericii de lemn și a celei noi din localitate a fost plantat și câte un puiet de stejar.

Ioan Șanta, mânat de dragostea de tradiție, neam și țară a fost cel care, an de an, de Ziua Națională, a scos localnicii din case pentru a dansa Hora Unirii în jurul troiței din localitate. Tot el este anonimul, până azi, care a înfășurat în jurul Gorunului lui Mihai Viteazul drapelul național și, prin fiecare acțiune de-a sa, promovează valorile satului românesc.

“Nu-i o rețetă, iubirea de țară nu-i un proiect…efectiv fac ce simt.Îmi iubesc neamul și țara, iar mie îmi place să mă numesc patriot”, încheie Ioan Șanta.

Post Views: 92