O comuna din Salaj are sansa sa devina „satul cultural al Romaniei”. Invitatia pentru a se inscrie in concurs este deschisa tuturor comunelor din judet. Asociatia „Cele mai frumoase sate din Romania” (AFSR), sub patronajul Ambasadei Frantei, invita satele din judetul Salaj sa se inscrie intr-o competitie nationala. Comuna care dovedeste ca are un potential turistic si cultural deosebit va primi titlul de „Sat cultural al Romaniei 2014”. In urma preselectiei, cinci comune vor intra in finala, unde se va decide comuna castigatoare. Nicolae Marghiol, managerul AFSR, a declarat pentru Graiul Salajului ca poate participa orice sat, respectiv orice comuna care are ceva deosebit, un specific cultural local, de exemplu gastronomie, formatii de dansuri traditionale, experienta in organizarea unor evenimente culturale, mestesuguri specifice zonei si altele, care sa poata fi promovate la nivel national. Pot sa se implice si alte comune si Consiliul Judetean sau organizatii nonguvernamentale care sa sprijine organizarea evenimentelor culturale pe care AFSR le va duce in comuna castigatoare. „Incercam ca fiecare judet sa-si identifice valorile locale si sa se deschida spre colaborari externe, ca altfel nu-l cunoa-ste nimeni. Administratia judeteana ar trebui sa-si faca un top 10 al prioritatilor culturale cu potential turistic pe care sa le impinga in fata, cum ar fi trei – patru destinatii sau personalitatile locale”, spune managerul de proiect. L-am intrebat cum se vede judetul nostru dinafara si ce crede ca ar putea fi promovat, iar acesta ne-a raspuns ca avem un potential turistic deosebit, amintind castrul roman „Porolissum”, sampania „Silvania”, traditiile locale, dar si palinca de Zalau.

Comuna Plopis intra in competitie
Pana acum s-a inscris in competitie comuna Plopis. Centrul de Cultura si Arta Judetean (CCAJ) Salaj ofera sprijin comunelor care doresc sa se inscrie in concurs. „Am informat aproape toate comunele din judet despre existenta concursului si suntem deschisi la colaborari cu toti cei care doresc sa se implice in concurs. Pana acum ne-a fost ceruta colaborarea din partea primariei comunei Plopis”, ne-a declarat Daniel Sauca, managerul CCAJ Salaj.
Potrivit primarului comunei Plopis, Nicolae Criste, localitatea va intra in concurs bazandu-se pe traditiile, gastronomia specifica comunitatii de slovaci si formatia de dansuri populare slovace din satul Fagetu, aria naturala protejata „Mlastina de la Iaz”, Muzeul satesc al Ligiei Bodea, o casa traditionala veche de aproape 100 de ani, ambele la Iaz, dar si manifestari culturale pe care le gazduieste, precum tabara de pictura „Icoana din sufletul meu”, aflata la a IV-a editie.
Castigul pentru cel mai frumos sat din Romania consta in promovarea valorilor locale, dezvoltarea turismului prin organizarea a cel putin 10 evenimente culturale cu participare nationala si internationala in acea comunitate, cum ar fi Festivalul francofoniei, festival de film, tabara europeana de fotografie, film si documentar turistic, maraton cultural si sportiv european, festival de arta gastronomica europeana etc.
Comunele care doresc sa intre in competitie isi pot depune candidaturile pana in 16 decembrie 2013. Castigatoarea va fi anuntata in data de 24 ianuarie 2014, in cadrul unui eveniment care va fi organizat la Muzeul Satului din Bucuresti.

Carte de vizita pentru Salaj
In cartea sa „Sapte zile in Tara Silvaniei”, cercetatorul stiintific salajean Camelia Burghele identifica si prezinta cele mai frumoase si autentice locuri de vizitat din judetul nostru. Dintre acestea amintim: casele vechi taranesti, multe transformate in adevarate muzee satesti, bisericile de lemn, Manastirea Stramba, Complexul ecumenic de la Bic, Castrul roman „Porolissum, Gradina Botanica „Vasile Fati” din Jibou, mestesuguri traditionale, casele memoriale de la Bocsa (Simion Barnutiu) si Badacin (Iuliu Maniu), monumentele eroilor martiri de la Ip si Treznea, palinca, bograci-ul unguresc si…multe altele.

Muntele Ses din comuna Plopis a devenit arie naturala protejata de interes european

Muntele Ses din comuna salajeana Plopis a fost declarat arie naturala protejata, inclusa in reteaua europeana Natura 2000. Primarul comunei, Nicolae Criste, ne-a spus ca a fost contactat de reprezentantii Facultatii de Geografie din cadrul Universitatii „Babes – Bolyai” Cluj Napoca si anuntat despre faptul ca Muntele Ses a fost declarat arie naturala protejata de interes european. Prin crearea programului Natura 2000, Uniunea Europeana doreste sa protejeze habitatele animalelor salbatice, ale pasarilor si speciilor de plante si sa se evite disparitia lor ca urmare a interventiei omului.
Edilul comunei Plopis spune ca vor fi restrictii in zona in privinta exploatarii forestiere si a constructiilor, dar spera ca acest lucru va aduce mai multe beneficii sociale locuitorilor din satul Fagetu. In comuna Plopis mai exista o arie naturala protejata de interes national, „Mlastina de la Iaz”.
Muntele Ses are o lungime de aproximativ 40 de kilometri si o latime intre 12 si 15 kilometri, intinzandu-se pe teritoriul judetelor Salaj si Bihor. Masivul este marginit de depresiunile Simleu si Borod. Cel mai inalt varf este Varful Magura Mare, cu 918 metri. Ceea ce-l face deosebit este varietatea de specii de plante, unice in tara, dintre care Ophris sphaegodes, Ophris aestrifera si 26 specii de orhidee.

Salajul are 15 arii naturale protejate
Potrivit informatiilor primite de la Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Salaj, in judetul nostru sunt 15 arii naturale protejate, de interes national. In cadrul programului Natura 2000 au fost incluse pana acum trei sit-uri: Pestera Magurici din localitatea Rastoci, padurile dacice de stejar si carpen din cadrul Rezervatiei Racas-Hida si padurile de fag din cadrul sit-ului Tusa-Barcau. In anul 2010, alte trei arii protejate au fost propuse sa faca parte din reteaua europeana: cursul mijlociu al Somesului, unde exista populatii de pasari rare in Europa, comuna Lozna, pentru paduri de fag, de carpen, de stejar, paduri balcano-panonice de cer si gorun si paduri dacice de stejar si carpen si Muntele Ses, care are 16 tipuri de habitate naturale de interes european.