Unul dintre cele mai impresionante și mai populare acte martirice păstrate până astăzi îl constituie Actul pătimirii Sfintelor Perpetua și Felicitas, care relatează martiriul unor tineri catehumeni printre care Vibia Perpetua, matroană romană, căsătorită, mamă a unui copil sugar și Felicitas, sclava sa, însărcinată în momentul arestării sale, care a născut o fetiță cu puțin înaintea morții sale martirice.
Dragostea și credința puternică în Iisus Christos au fost, în chip supranatural, mai presus decât dragostea de mamă, de părinți, care încercau din răsputeri să o înduplece să renunțe la creștinism, căruia îi spuneau ”rătăcire” și să scape de chinul carcerei și de moarte.
În acea epocă de credinţă şi de sânge, a fi creştin însemna un risc permanent: riscul de a sfârşi viaţa într-un circ, ca hrană pentru fiarele sălbatice şi curiozitatea bolnăvicioasă a mulţimii. Amintirile şi însemnările scrise ale Perpetuei au fost adunate într-o carte cu titlul „Istoria suferinţelor Perpetuei şi ale Felicitei”, unde ni se descriu torturile din urmă ale acestor două femei, care au fost puse în arenă spre a fi zdrobite de coarnele ascuţite ale unei vaci sălbatice înfuriate, şi la urmă li s-au tăiat capetele.
Dragi cititori, cuvântul Perpetua este forma feminină a adjectivului perpetuus care înseamnă neîncetat, etern. Felicitas, care semnifică fericire, la vechii romani era numele unei zeițe a fericirii și fecundității. Istoria emoționantă a sfintelor Perpetua și Felicitas a făcut cunoscute aceste două nume, care astăzi sunt folosite foarte rar, dar care rămân totuși o expresie limpede a ceea ce Dumnezeu vrea să ne ofere tuturor: Fericirea Perpetuă.
Perpetua și Felicitas sunt sărbătorite în ritul latin la data de 7 martie, iar în ritul bizantin la data de 1 februarie.