Trei locuințe din Șimleu Silvaniei au fost luate cu asalt de mascați, în dimineața zilei de 15 octombrie 2024.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sălaj au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la adresele unor persoane cercetate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, influențarea declarațiilor și distrugere.

”Perchezițiile domiciliare sunt organizate într-un dosar penal instrumentat la nivelul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în care se efectuează cercetări față de persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, influențarea declarațiilor și distrugere. De asemenea, mai multe persoane vor fi conduse la sediul poliției, în vederea audierii”, a precizat, marți dimineață, Biroul de presă al IPJ Sălaj.

Concomitent, polițiștii desfășoară și o amplă acțiune, de tip „Razie”, tot în Șimleu Silvaniei, având drept scop prevenirea și descurajarea faptelor antisociale și a infracțiunilor împotriva persoanelor și patrimoniului, precum și depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii sau a celor care încalcă normele de circulație rutieră.

”La această acțiune participă polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, luptători de la acțiuni speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și un echipaj canin. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice”, informează sursa citată.