O salajeanca în vârsta de 50 ani care a avut pâna acum 7 operatii la coloana, cervical si lombar, realizate la Cluj si la Szeged, si care a ramas cu dureri extreme pe întreaga coloana, dar mai ales la picior, a fost prima persoana operata la Spitalul Judetean din Oradea pentru implant de neurostimulator medular. Procedura inovatoarea care salveaza pacientii de durerile insuportabile, pentru care calmantele nu sunt de niciun folos, a fost realizata la Sectia clinica de Neurochirurgie a Spitalului din Oradea.
"Aceasta procedura se adreseaza pacientilor cu multiple operatii, cu dureri cronice, dureri care nu raspund la medicatia uzuala, fizioterapie si infiltratii locale. Noi spunem ca nervul ramâne cu o memorie a durerii”, a explicat coordonatorul Sectiei de Neurochirurgie, dr. Alin Blaga, citat de ebihoreanul.ro.
“În ultimii 2 ani am trait doar cu plasturi de morfina. Nimic nu ma ajuta. Nu ma puteam îmbraca, nu ma puteam spala", a povestit femeia pentru publicatia bihoreana.
Pacienta din Salaj a ajuns la Oradea prin intermediul unui neurolog din Cluj, colaborator al neurochirurgilor oradeni.
“Initial, mi-a spus ca nu mai are ce sa-mi faca, ca a încercat tot ce se putea ca sa ma ajute. Apoi si-a adus aminte de echipa de neurochirurgi de la Oradea, care se pregateau sa faca primul implant de neurostimulator. Asa am ajuns aici”, a mai spus salajeanca pentru ebihoreanul.ro.
Interventia presupune implantarea unui neurostimulator la nivelul coloanei. Practic, dispozitivul blocheaza transmiterea durerii spre creier. Cu ajutorul unei telecomenzi, pacientul genereaza impulsuri ori de cate ori simte durere.
Pâna în prezent, astfel de operatii se puteau realiza doar la Timisoara, Iasi si Bucuresti ori în strainatate. Interventia si dispozitivul costa peste 25.000 euro, dar procedura este decontata în întregime de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
O salajeanca a fost primul pacient care a beneficiat de o operatie inovatoare la Spitalul din Oradea
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...