Potrivit noii Politici Agricole Comune, Romania va putea acorda Plati Nationale Directe Complementare (PNDC) pana in anul 2020, prin intermediul carora fermierii pot beneficia de subventii suplimentare de la bugetul de stat. Totodata, noua PAC va reduce diferenta dintre subventiile primite de agricultorii din diferite state ale Uniunii Europene.
Prin noile reglementari, subventiile vor fi acordate numai fermierilor activi. Acestea exclud subventionarea de catre PAC a detinatorilor de terenuri agricole fara legatura cu activitatea agricola. In aceste conditii exista posibilitatea excluderii de la plata a celor care nu au o activitate minima pe terenurile agicole detinute. Totodata, se introduce o lista negativa obligatorie a tipurilor de companii care detin terenuri agricole dar nu sunt eligibile pentru subventii agricole, ca de pilda aeroporturi, societati de cale ferata, companii de apa etc, cu exceptia cazurilor in care intreprinderea in cauza poate demonstra ca desfasoara cu adevarat o activitate agricola.