Nu e un secret ca noi, romanii, suntem un popor trist. Ba chiar ne face placere sa ne delectam zilnic cu oleaca de depresie. Nu ca ar fi ceva rau in asta. Depresivii sunt si ei oameni. Cinicii, acritii si pesimistii sunt chiar mai lucizi decat reteaua planetara a celor care zambesc fals si schimono-sit. Occidentalii ne privesc insa ca pe niste teroristi ai fericirii si incearca sa ne alinieze unei ideologii a mimarii, cel putin, a fericirii. Incet, incet, dupa revolutie rafturile librariilor s-au umplut de manuale ale fericirii venite dinspre o America infantila. Toate titlurile incep cu „cum sa…”. Cum sa fii mai fericit, mai bogat, mai sanatos. Suntem sfatuiti sa ne dam dimineata jos din pat, sa ne privim in oglinda, sa zambim tamp si sa repetam, preferabil cu voce tare: „gandesc po-zitiv, sunt fericit, totul imi merge din plin”. Asta face ca orice eveniment iesit din sfera pozitivului indicat de americani sa-l resimtim ca pe o infirmitate morala. Si noua nu ne convine. Cine s-ar mai uita la stirile de la ora cinci, in care orice crima e genocid, orice furtuna e uragan si orice gaina moarta in drum e suspecta de gripa aviara? Acesti predicatori ai fericirii fortate venite din Vest nu cunosc specificul nostru national. Noi ne mandrim cu Miorita, pe care Alecu Russo, descoperitorul baladei, o considera „cea mai frumoasa epopee pastorala din lume”. Cu siguranta ciobanul depresiv din Miorita, care desi a fost avertizat in legatura cu complotul celorlati doi prin interventia miraculoasa a oii vorbitoare, prefera sa-si astepte sfarsitul decat sa incerce sa scape, nu era un bun candidat pentru un training in fericire. Eminescu nu suferea de gandire pozitva. Nici Emil Cioran nu parea prea fericit. Creativitatea, se pare, ni se trage nu din gandirea pozitiva, ci dintr-o tristete colectiva si resemnata. Generatii intregi de copii au varsat lacrimi din cauza puiului neascultator al lui Bratescu Voinesti, a mortii caprioarei a lui Labis, si din cauza altor lecturi care consi-dera finalurile fericite potiuni otravite izvorate din tirania gandirii pozitive. Balada Mesterului Manole nu are nici ea happy-end. Cum ar putea fi educati atunci romanii sa intre vreodata in secta fericitilor cosmici?

Post Views: 68