Numele de CRESTIN
Evanghelia Sf. Ioan ne relateaza, in capitoul I verset 19 si urm, faptul ca iudeii din Ierusalim (capeteniile) au trimis o delegatie de preoti si leviti la Ioan Botezatorul sa-l intrebe: „Cine esti tu?” Raspunzandu-le ca nu este el Hristosul, nici Ilie, nici proorocul, ei au staruit: „Cine esti? Ca sa dam un raspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine insuti?” Daca noua, si altora, ni s-ar pune aceasta intrebare, raspunsurile ar fi diferite. Din vietile martirilor, adica din relatarile despre suferintele martirilor in veacurile dintai ale crestinatatii, aflam ca judecatorii pagani, cercetand pe sfintii martiri, inainte de chinuri, le puneau intrebarile acestea: „Cum te numesti? Din ce tara esti?” Iar vitejii martiri raspundeau la aceste intrebari: „Eu sunt crestin. Patria mea este in cer”. Fireste, acesti martiri aveau si ei indeletniciri pamantesti diferite, dar in aceste momente, in fata mortii, ei nu voiau sa-si aduca aminte decat numai de acel „nume sfantI, care le era mai drag si mai scump decat toate bogatiile lumii. Numele acesta este sfant, pentru ca vine de la Acel ,,Nume care este mai presus de orice nume…Iisus Hristos” (vezi Filipeni 2,9-11). Numele de crestin deriva de la Crestus sau Hristos, si inseamna, desigur, in primul rand a marturisi pe Iisus Hristos-Domnul, a fi urmas al Lui. Acelora, care au urmat chemarii Sale, Hristos Le-a fagaduit: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Matei 10,32,). E drept, ca la inceput, cei ce primeau botezul lui Hristos se numeau: ucenici, frati, credinciosi, sfinti, alesi. Catre anul 43 al erei noastre, se impune numele de crestini: „si in Antiohia, intaia oara, ucenicii s-au numit crestini” (Fap. Apostolilor 11,26.). si Sf. Ap. Petru se adreseaza celor ce au primit Evanghelia lui Hristos: „Nimeni dintre voi sa nu sufere ca ucigas, sau fur, sau facator de rele, sau ca ravnitor de lucruri straine. Iar de sufera ca crestin, sa nu se rusineze, ci sa preamareasca pe Dumnezeu, pentru numele acesta” (I Petru 4,15-16). Ca asa s-a si intamplat, ne confirma insasi prigonitorii crestinilor. Guvernatorul Bitiniei scrie imparatului Traian in anul 112 d.Hr. despre crestini ca, in afara de faptul ca se aduna intr-o anumita zi si canta imne lui Hristos, au obiceiul „sa se lege prin juramant sa nu faca vreo crima si sa nu insele, sa nu fure, sa nu desfraneze, sa-si tina cuvantul dat si sa nu tagaduiasca invatatura primitaI Acelasi guvernator zice: „Iata metoda pe care o folosesc pentru a judeca pe cei invinuiti de a fi crestini: mai intai ii intreb daca este adevarata invinuirea ce li se aduce sau nu. Daca ei admit, le repet aceasta intrebare de trei ori, adaugand ca pentru aceasta vina ii asteapta pedeapsa capitala. Daca totusi persista in a marturisi ca sunt crestini, dau ordin sa fie executati… dupa cum mi se raporteaza, cei ce sunt crestini cu adevarat, nu pot fi facuti cu nici un chip sa ia parte la vreuna din aceste rituri amintite mai sus; si ei prefera mai bine sa moara, decat sa se lepede de credinta lor”.

Post Views: 55