Administratorul unei firme din județul Sălaj a fost declarat nevinovat într-un dosar de ucidere din culpă în care a fost trimis în judecată după moartea unui angajat. Instanța a stabilit că vina pentru accidentul mortal îi aparține muncitorului care a fost văzut dansând pe schelă înainte de producerea tragediei.
Patronul unei firme care are obiect de activitate fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții a fost trimis în judecată fiind acuzat că l-a repartizat pe un muncitor din cadrul firmei să facă lucrări de construcții fără a avea calificarea necesară, iar, pentru că schela nu a fost ancorată, muncitorul a murit.
„Inculpatul, în calitate de administrator al acestei societăți, le-a repartizat victimei și martorului ca sarcini de serviciu execuţia lucrărilor de reparații la pereții unei hale aflate în curtea societății, ce consta în tencuirea pereților, bazându-se pe faptul că cei doi au mai executat astfel de lucrări în construcții. Pentru executarea lucrării, inculpatul a pus la dispoziția celor doi angajaţi materialele necesare şi o schelă metalică tubulară pe trei nivele, pe care aceştia să se urce şi să execute lucrările, având în vedere că lucrările în partea de sus a pereţilor urmau să fie executate la înălţime”, se arată în rechizitoriu.
Procurorul a mai arătat că „muncitorii au montat schela, fără însă să o fixeze în pereții halei sau să fie ancorată cu cabluri metalice, cum prevăd normativele de protecţie a muncii, şi fără ca inculpatul să le facă celor doi angajaţi un instructaj, atât în ce priveşte montarea schelei, cât şi a modului de utilizare, astfel încât să prevină producerea unui accident de muncă”.
Acuzarea a mai arătat că, fiind sub influența băuturilor alcoolice, unul dintre muncitori, „fără a deţine minime cunoştinţe şi fără a fi instruit în legătură cu demontarea schelei, cu scopul de a muta schela, a procedat la desfacerea elementelor schelei începând de la bază”.
„Din cauza faptului că schela nu era ancorată, în momentul în care a desfăcut elementul de rigidizare a schelei, aceasta a ieşit din starea de echilibru şi s-a prăbuşit peste victimă. În cădere, schela a lovit victima proiectând-o pe duşumea în poziţia pe burtă şi cu faţa în jos, unde, când a ajuns una din barele schelei, a lovit extremitatea cefalică, provocându-i astfel victimei o fractură de boltă craniană iradiată în etajul anterior al bazei craniene, în urma căreia victima a devenit inconştientă”, se mai arată în rechizitoriu.
În urma accidentului, bărbatul nu a mai putut fi salvat, iar administratorul firmei a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
De ce a fost declarat nevinovat patronul
Administratorul firmei a fost declarat nevinovat, judecătorul considerând că singurul vinovat pentru producerea tragediei este muncitorul.
În primul rând, judecătorul a avut în vedere că muncitorul decedat nu era străin de domeniul construcțiilor, fiind absolvent al unui program de formare profesională în urma căruia a obținut calificarea de zidar, pietrar, tencuitor. Muncitorul era chiar cunoscut în comunitate ca fiind un bun meseriaș în acest domeniu, desfășurând diferite lucrări, atât în țară, cât și în afara țării.
„Pentru efectuarea lucrării de zidărie, martorul (n.r. reprezentantul unei firme specializate) a confirmat că a procedat, împreună cu inculpatul la instruirea celor două persoane, iar în urma instruirii au fost întrebate dacă au înțeles instrucțiunile, iar acestea au răspuns afirmativ, arătând că mai știau și de dinainte, nefiind pentru prima dată când li se face un astfel de instructaj de șantier”, se arată în sentință.
În decizia de achitare a administratorului firmei a cântărit greu declarația mai multor martori care au spus că, înainte de producerea accidentului, muncitorul dansa pe schelă, deși aceasta nu era ancorată.
„Din analiza situaţiei de fapt instanţa reţine că accidentarea victimei nu s-a produs datorită faptului că inculpatului nu i-a pus victimei la dispoziție chingi și/sau cabluri metalice pentru ancorarea schelei, atunci când aceasta era montată pe două nivele, ci, accidentul de muncă s-a produs în momentul în care schela era montată pe un singur nivel, datorită faptului că victima, pe fondul consumului de alcool și, implicit, al superficialității (aceasta, la un moment dat, a fost surprinsă dansând pe schelă) nu i-a montat elementele de rigidizare, respectiv, acele elementele care ar fi trebuit montate pe diagonală, sub formă de x, deși, acestea i-au fost puse la dispoziție de către administratorul societății”, se mai arată în sentința Judecătoriei Zalău, care nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Text preluat de pe Ziare.com /foto cu caracter informativ